Ultimele zile de vară le-au pus pe treabă pe gorjence. Prețul încă acceptabil al fructelor și legumelor din piețele târgujiene scoate gospodinele din casă. Zilnic, pe la tarabele comercianților trec zeci de doamne care fac coadă la vinete, roșii, castraveți, ardei sau varză.
Sezonul conservelor pentru iarnă le-a crescut veniturile comercianților gorjeni. Teama unor posibile scumpiri le-a determinat pe gorjence să umble mai devreme la portofel și să se pună pe treabă. ,,E posibil ca din cauza secetei prețurile să crească. E mai bine să mă pregătesc din timp pentru iarnă. Acum sunt prețuri bunicele și la fructe, și la legume, săptămâna viitoare poate le cumpărăm la preț dublu, nu se știe”, a spus o târgujiancă.
Urmează scumpiri
La nivel național, producători au anunțat o producție mai mică cu 40% decât în anii trecuți, lucru care ar putea determina o creștere a prețului legumelor și fructelor în următoarea perioadă. ,,Încă nu am majorat prețul nici la fructe, nici la legume. Încercăm să menținem prețurile actuale cât mai mult, pentru că altfel oamenii nu cumpără. Este foarte greu pentru că profitul nostru e mic. Seceta ne-a distrus recolta anul acesta. Oricum prețurile sunt puțin mai mari decât anul trecut în aceeași perioadă, iar oamenii simt acest lucru. Nu este exclus ca în foarte puțin timp să majorăm prețurile. Altfel murim de foame”, a spus unul dintre comercianții din Piața Centrală.
Ultimele zile de vară le-au pus pe treabă pe gorjence. Prețul încă acceptabil al fructelor și legumelor din piețele târgujiene scoate gospodinele din casă. Zilnic, pe la tarabele comercianților trec zeci de doamne care fac coadă la vinete, roșii, castraveți, ardei sau varză.
Sezonul conservelor pentru iarnă le-a crescut veniturile comercianților gorjeni. Teama unor posibile scumpiri le-a determinat pe gorjence să umble mai devreme la portofel și s