Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Predescu, Gaspar, Toader (CCR): Referendumul trebuia validat

Publicat in Adevarul, marți 28 august 2012 ·

Judecătorii CCR Ion Predescu, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader, care au făcut opinie separată la hotărârea de invalidare a referendumului din 29 iulie, şi-au argumentat dezacordul prin faptul că decizia a fost luată în baza "eratei" la adoptarea căreia ei nu au fost consultaţi.

"Dezacordul exprimat în raport cu hotărâre de invalidare a rezultatelor referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, are la bază faptul că aceasta a fost adoptată prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, soluţie prefigurată prin «erata» din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 august 2012 , «erată» la adoptarea căreia nu am fost consultaţi, procedeu fără precedent în jurisprudenţa constituţională", se arată în opinia separată la hotărârea Curţii Constituţionale (CCR) din 21 august, dată publicităţii luni.

Cei trei magistraţi subliniază că, pe de o parte, prin Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, CCR a statuat în sensul că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate "au dreptul de a vota în mod liber în străinătate pe listele electorale suplimentare", iar "raţiunea pentru care aceşti cetăţeni nu sunt înscrişi în listele electorale permanente rezidă în faptul că nu au domiciliul în ţară, astfel încât numărul acestora nu poate influenţa cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente", iar pe de altă parte, erata completatoare face referire la "listele electorale cuprinzând cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv", aşadar indiferent de domiciliu.

Predescu, Gaspar şi Toader precizează, în acelaşi context, că listele electorale permanente sunt definite prin prevederile art. 7 alin. 1) din Legea nr. 370/2004, pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 8 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Michael Madsen a murit. Celebrul actor din seria de filme „Kill Bill” avea 67 de ani

HotNews acum 8 ore
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea 67 de ani. Madsen a suferit un stop cardiac și a fost găsit inconștient în casa sa

Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui Diogo Jota » Regulile stricte, schimbate pentru prima oară

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Decizie istorică la Wimbledon după moartea lui (28 de ani). Organizatorii celei mai vechi competiții de tenis din lume au luat hotărârea de a le permite jucătorilor să poarte pe braț o banderolă neagră în memoria lui jucătorului lui .

Rusia devine prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul instalat de talibani în Afganistan după retragerea haotică a armatei americane

HotNews acum 6 ore
Rusia a anunțat joi că a acceptat acreditarea noului ambasador al Afganistanului, devenind astfel prima țară din lume care recunoaște oficial guvernul taliban instalat la Kabul, informează Reuters. Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al

MAI dezminte un fals care circulă în online: „Ilie Bolojan NU a fost implicat în niciun accident rutier”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis joi că premierul Ilie Bolojan nu a fost implicat în niciun accident rutier, după ce în spațiul online au apărut postări care anunță moartea premierului. „Semnalăm faptul că în mediul on-line, pe conturi

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Tanczos Barna: Suntem în faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte viitorul fiscal al ţării

Mediafax acum 13 ore
„Este primul pachet care vizează corectarea deficitului bugetar, pentru care, aşa cum am spus, Guvernul a decis să-şi asume răspunderea. Suntem în faţa unei provocări majore în ceea ce priveşte viitorul fiscal-bugetar al ţării, dar această provocare

Iranul anunţă redeschiderea spaţiului aerian, închis la 13 iunie în prima zi de război cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Iranul anunţă joi o redeschidere a spaţiului aerian iranian - inclusiv deasupra Teheranului -, închis la 13 iunie, în prima zi a Războiului de 12 Zile lansat de Israel, relatează AFP. ”Aeroporturile internaţionale Mehrabad şi Imam Khomeini de la Teh

Gândul prezintă Marius Tucă Show – vineri, 4 iulie, de la ora 20.00

Gandul acum 8 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai importante declarații în urma Summitului NATO, noile măsuri de austeritate adoptate prin asumare guvernamentală, fostul ministru Ad

Sorin Grindeanu propune „ținte lunare” pentru noua conducere a ANAF. „Dacă nu vor fi atinse, voi fi primul care solicită demiterea”

Adevarul acum 9 ore
Sorin Grindeanu a declarat joi că este obligatoriu ca odată cu măsurile de consolidare fiscală anunțate să existe și ținte lunare pentru noua conducere a ANAF în privința creșterii gradului de colectare și a sumelor recuperate de la marii evazionișt

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

16°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°