Într-o şedinţă a plenului Parlamentului, bâjbâită, amânată vreo două ore şi durând practic cinci minute, unul din cei cinci (plus Aspazia Cojocaru) oameni ai lui Traian Băsescu de la CCR, judecătorul Ştefan Minea, a citit decizia prin care, ignorând prevederi legale, practici europene, realităţi demografice româneşti şi, mai ales, voturile a 7,4 milioane de alegători, Curtea i-a redeschis preşedintelui, care nu mai are de mult o legitimare din partea populaţiei, porţile Cotroceniului. Asta e, democraţia are şi vicii procedurale care sunt speculate lesne, iar, alte căi de atac nemaiexistând, amânarea cu două, trei zile a deznodământului n-avea nici un sens.

Acest deznodământ era însă previzibil încă din momentul în care un val de minciuni ordinare şi dezinformări (lovitură de stat, sugrumarea justiţiei şi alte bazaconii şi aberaţii ale băsiştilor, în cap cu Monica Macovei) a inundat Comisia Europeană şi cancelariile occidentale, găsind un reprobabil ecou îndeosebi la Angela Merkel şi la Jose Manuel Barroso. Aceştia au exercitat asupra Bucureştiului inadmisibile intervenţii pro Băsescu, pe care copreşedinţii USL le-au acceptat prea uşor, sub argumentul că altminteri ţara ar fi fost supusă unor represiuni politice şi economice. Principala eroare a fost, cum s-a şi dovedit, admiterea pragului de participare, de peste 18 milioane, în pofida realităţilor statistice şi sociale pe care doar nişte rău-voitori nu le vedeau.

Trebuie odată şi odată să înţelegem că nu suntem, totuşi, o colonie ocupată, o simplă piaţă de desfacere şi o vacă ale cărei resurse le mulge cine şi cum vrea. Avem, la rându-ne, suficiente atuuri - între care hotărâtoare ar trebui să fie însemnata poziţie geostrategică - pe care occidentalii, inclusiv Germania, nu prea pot să-şi permită să le ignore şi care se cuvine să fie folosite cu suficient de clară voce în dialogurile diplomatice. Mai ales