Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei preşedinţi de secţii de votare acuzaţi de fraudarea alegerilor

Publicat in Bursa, marți 28 august 2012 ·

Trei preşedinţi ai unor secţii de votare din Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Gârla Mare au fost puşi sub urmărire penală de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, transmit sursele din presă.

Dumitru Mirea, Liviu Bondoc şi Gheorghiţă Burcu sunt cercetaţi în dosarul privind fraudarea referendumului, fiind acuzaţi că au înscris mai multe persoane pe lista suplimentară, au introdus buletine de vot suplimentare în urne sau au anulat buletine de vot valabile.

Procurorii transmit că la nivelul judeţului Mehedinţ, au fost depistate mai multe nereguli, după cum urmează: "înregistrarea mai multor votanţi având acelaşi cod numeric personal ori cu aceeaşi carte de identitate sau acelaşi nume; necompletarea codului numeric personal în cazul unor votanţi, respectiv coduri numerice personale invalide sau inexistente; necompletarea datelor de identificare corespunzătoare cărţilor de identitate ale alegătorilor", se arată într-un comunicat de marţi al Ministerului Public.

Dumitru Mirea, a fost preşedintele secţiei de votare din Gârla Mare, iar procurorii au constatat că în ziua referendumului acesta a întocmit o listă suplimentară de alegători conţinând menţiuni false, în sensul că mai multe persoane au fost înscrise de mai multe ori în lista electorală suplimentară, şi a folosit această listă în vederea introducerii în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători.

Cătălin Bondoc, preşedintele unei secţii de votare din Drobeta Turnu Severin a semnat lista suplimentară de alegători conţinând menţiuni false. "Astfel, din probe a rezultat că, lista suplimentară de alegători de la această secţie de votare conţine un număr foarte mare de votanţi din trei comune, unde persoanele au fost înscrise în lista electorală suplimentară în aceeaşi ordine în care figurează şi în listele electorale permanente din local

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 6 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 11 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 13 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 5 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 7 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-1°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°