- Editorial - nr. 166 / 28 August, 2012 "Se-mbolnaveste frunza si vine toamna, Doamne”, iar neamul romanesc nu mai are liniste! Tulburata si turbata, viata politica romaneasca devine, pe zi ce trece, tot mai amenintatoare, tot mai alarmanta. Nu are romanul tihna necesara revenirii la normalitatea dorita! Nu are, din pacate, pacea implinirilor asteptate! "Saraca ne e tara si fara de noroc” - scria Adrian Paunescu -, stam si batem pasul pe loc pana ce cararea facuta, in anii post-decembristi, ne-a ajuns la genunchi. E seceta, cu urmarile ei dezastruoase, urmasele Mioritei nu mai au iarba. Parca si Domnul si-a intors fata de la noi intr-un amurg al asteptarilor mereu amanate din 1990 incoace. Bantuie o ura politica, premeditata, cultivata printre romani, cum rar s-a mai vazut si intalnit vreodata pe aceste meleaguri – "Gradina Maicii Domnului”. Iar politicienii de azi, prinsi in galcevi interminabile, numai gandul tarii si al destinului ei nu-l au. "Se-mbolnaveste frunza si radacina moare” in aceasta urmare a secetei-prapad, pedepsind pacatele unor orgolii si batosenii sfidatoare. Tara ne devine tot mai saraca si mai datoare celor care, din 1990 incoace, ne spoliaza de bogatiile nationale, care stabilesc regulile jocului si, de 22 de ani, ne-au pus cizma straina pe grumaz. Timpul trece si tace, iar noi, romanii, ne-am trezit ca, intr-adevar, "singurul prieten care ne-a mai ramas este... Marea Neagra”! Iar "intoarcerea la matricea fireasca a fiintei romanesti” – cum se exprima academicianul Mihai Cimpoi – este tot mai anevoioasa si mereu amanata. Sentimentul acela, confratern, al dainuirii neamului, parca a disparut, inghitit de prezentul real, anuland acel "har providential”. Ma doare, ca roman care iubesc aceasta tara, asa cum este ea, la care tin si de care imi pasa, sa scriu, privind in urma la cei 22 de ani, aceste randuri. Dar sunt ferm convins ca neadevarul nu p