Fostul preşedinte al PDL Bucureşti, Elena Udrea îi răspunde, pe blog, liderului Noii Republici, Mihail Neamţu ce i-a cerut retragerea din politică. Elena Udrea a afirmat că se teme de aroganţa şi suficienţa celor care, fără a fi trecut printr-un război politic, se prezintă ca fiind prezentul şi viitorul, fără a avea vreun merit în trecut.
"E drept, mulţi din zona de dreapta se imaginează a fi „noul Traian Băsescu”. Mă tem însă că aceste aspiraţii nu prea pot fi atinse de nimeni acum. La fel cum mă tem de aroganţa şi autosuficienţa unora care, fără a fi trecut încă prin vreun război politic, se proclamă deja a fi „prezentul” şi „viitorul”, fără să fi avut vreun merit în „trecut”. Sunt oameni care nu au demonstrat încă nimic, dar, de la adăpostul tinereţii şi lipsei de experienţă politică (sper), spun deja cine merită şi cine nu merită să facă parte din „dreapta biruitoare”. Ei par la fel de intoxicaţi de „virusul Antena3” ca şi cei pe care îi critică zi de zi că se lasă păcăliţi de trustul lui Voiculescu", a scris, pe blog, Elena Udrea.
Deputatul PDL a adăugat că "aparenta integritate morală" nu garantează nici prezentul, nici viitorul, oferind exemplul lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Şova.
"Aparenta integritate morală actuală nu le garantează „prezentul” şi nici „viitorul”. Puterea perverteşte şi mă tem că, deşi nu au ajuns acolo, s-au lăsat deja influenţaţi. Ca o comparaţie, Ponta, Antonescu sau Şova erau, până de curând, oameni cu viitor politic şi puţin atacabili sub aspectul integrităţii, iar totul pentru ei s-a rupt în doar câteva luni", a mai spus, Elena Udrea.
Deputatul PDL a mai afirmat că le doreşte noilor lideri ai dreptei "să facă măcar jumătate din lucrurile" pe care le-a făcut în administraţie.
"Le doresc acestora să calce pe drumul drept şi să se păstreze integri. La fel cum le doresc să ajungă peste ani să facă măcar ju