Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul combinat chimic Nitramonia a produs pierderi de 35 de milioane de lei

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 28 august 2012 ·

În ultimii doi ani, compania Nitroporos, fostul combinat chimic Nitramonia Făgăraş, care acum face parte din grupul Interagro al omului de afaceri Ion Niculae, a acumulat pierderi de peste 35 de milioane de lei. „Anul acesta este primul în care sperăm să ieşim iar pe plus”, ne-a declarat liderul Sindicatului Liber Nitramonia – Rompiro, Lucian Cupu.

Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, Nitroporos a încheiat anul 2011 cu o pierdere de 15,93 milioane de lei la afaceri de 24,70 milioane de lei. Pierderile sunt mai mici cu aproape 20% faţă de cele înregistrate în anul anterior, când se cifrau la 19,48 milioane de lei, la o cifră de afaceri identică cu cea realizată în 2011.

„Anul acesta am avut producţie la întreaga capacitate, dar în lunile iulie şi august am decis să recurgem la mentenanţa instalaţiilor, astfel încât din luna septembrie să reluăm producţia la parametri normali”, ne-a mai declarat Cupu.

Societatea Nitroporos SRL a fost înfiinţată pe data de 7 martie 2008 şi administrează activele companiilor de pe platforma Nitramonia Făgăraş, cumpărate de societatea Viromet Victoria, al cărei acţionar este grupul InterAgro, controlat de Niculae. Compania „Gladwell”, partener de afaceri al proprietarului „Interagro”, Ioan Niculae, a achiziţionat, în 2008, un pachet de 60% din societatea „Nitroporos”.

Pe data de 22 octombrie 2007, ca urmare a procedurilor de lichidare voluntară, aproximativ 80% dintre cei 569 de angajaţi ai celor cinci societăţi de pe platformă (Nitroexplosives, Nitrofertilizer, Nitrocontrol, Nitroservice şi Nitrotrans) au primit preavizul în vederea disponibilizării cu acordarea plăţilor compensatorii conform OUG nr. 116/2007, în prima etapă de disponibilizări.

Combinatul chimic şi-a reluat activitatea abia în septembrie 2010, în urma unor investiţii cifrate de Niculae la 47 de milioane de euro. Din această sumă, ze

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 38 minute
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 51 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 31 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 12 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°