Mesajul a fost trimis. Multumesc!

US Open 2012: Trei românce s-au calificat în turul II, Ungur eliminat

Publicat in Ziua Veche, marți 28 august 2012 ·

Sorana Cîrstea, Edina Gallovits-Hall şi Simona Halep au avansat în turul secund de la ultimul turneu de Grand Slam al sezonului, US Open.

Edina Gallovits-Hall a trecut în prima rundă de la turneul american de elveţianca Stefanie Vogele, în două seturi 7-5, 6-4 şi o va întâlni în turul al doilea chiar pe deţinătoarea titlului de la US Open, australianca Samantha Stosur, cea de-a 7-a favorită a turneului. Jucătoare română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în manşa secundă după ce a învins-o în 3 seturi, scor 4-6, 6-2, 6-2 pe numărul 16 WTA, nemţoaica Sabine Lisicki. Cîrstea va trebui să o înfrunte în următoare fază a competiţiei pe georgianca Ana Tatişvili.

Simona Halep a dispus în primul tur de cehoaica Iveta Benesova, în două seturi, scor 7-5, 7-6 şi urmează să o întâlnească pe numărul 19 WTA rusoaica Nadia Petrova în turul secund. O altă româncă, Alexandra Cadanţu a trebuit să se recunoască înfrântă în faţa canadiencei Aleksandra Wozniak, scor 0-6, 3-6.

Nici Adrian Ungur nu a fost mai noroc acesta fiind învins în 3 seturi, scor 7-6, 6-4, 7-6, într-un meci care a durat 2 ore şi 17 minute de germanul Daniel Brands venit din calificări. Marţi, 28 august, Irina Camelia Begu va încerca să se califice şi ea în cel de-al doilea tur în partida pe care o va disputa în faţa favoritei numărului 8 de la US Open, Caroline Wozniacki, în timp ce favorita numărul 26, Monica Niculescu va evolua în aceaşi fază a competiţiei cu nipona Ayumi Morita. Cîrstea, Halep şi Gallovits-Hall şi-au asigurat un cec de 37.000 de dolari şi 100 puncte WTA prin calificarea în cea de-a doua rundă a competiţiei de la US Open.

Sorana Cîrstea, Edina Gallovits-Hall şi Simona Halep au avansat în turul secund de la ultimul turneu de Grand Slam al sezonului, US Open.

Edina Gallovits-Hall a trecut în prima rundă de la turneul american de elveţianca St

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 7 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 13 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°