În cea de a doua şedinţă a săptămânii, jucătorii au continuat să fie interesaţi de speculaţiile cu aur. După aproape jumătate de sesiune, acestea aveau o contribuţie de peste 46% la volumul total. Lichiditatea pieţei continua să fie însă una modestă, cu doar 451 de contracte încheiate până la ora 16.00. Valoarea tranzacţiilor se cifra la 4,52 milioane lei.
Participanţii care au speculat preţul aurului au încheiat, până la ora menţionată, 106 contracte SIBGOLD pe scadenţa octombrie. Practic, am asistat la mutarea interesului speculativ pe un orizont de plasament mai îndepărtat, în condiţiile în care scadenţa august se apropie vertiginos. Cotaţia SIBGOLD varia negativ, depreciindu-se cu 1,7 dolari, la 1665,2 USD/uncie. Speculaţiile au continuat însă şi pe termen scurt, anume scadenţa august, dar pe contractul cu mărimea de 10 uncii, având simbolul SIBGOLD_RON. Se observau 102 contracte şi o cotaţie de 1665,4 dolari pe uncie, consemnată în urma unei creşteri de 1,4 USD. Pe pieţele externe aurul a stat în apropiere de maximul pe patru luni, investitorii aşteptând întâlnirea cheie a băncilor centrale, care va avea loc la sfârşitul săptămânii.
Până la deschiderea NYSE, speculaţiile de la Sibex cu contractul futures pe indicele Dow Jones au fost modes-te. Numărul contractelor pe scadenţa septembrie încheiate până la ora 16.00 era de 94. Cotaţia indicelui a fluctuat mixt. La ora precizată aceasta se deprecia cu 25 puncte, la 13.070 puncte. Peste ocean, pe piaţa mamă, preţul futures al indicelui a fluctuat între câştiguri şi pierderi înainte de publicarea rapoartelor privind încrederea consumatorilor şi preţurile caselor.
Şi pe segmentul valutar activitatea a fost una redusă în primele şase ore de tranzacţionare. Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 52 pe scadenţa septembrie. Cotaţia monedei comune a flu