Românii își vor da seama cu siguranță că Băsescu nu este Răul întrupat și că problemele lor prezente vor continua și după ce el nu va mai fi președinte.

Jos Băsescu! Tiran, dictator, „golan“, du­pă spusele lui Crin Antonescu, căruia îi face mare plăcere să ne reamintească vo­ca­bu­la­rul predilect al lui Iliescu, cel din anii 1990...

În criza actuală, limbajul po­liticienilor români nu es­te nici pe departe unul po­li­tic corect. Acest limbaj soft ne-a venit din Statele Uni­te și s-a impus în Franța ca un soi de comportament cen­zurat și autocenzurat. „Po­liticul corect“ mai ro­tun­jește colțurile brutalei re­alități, o ascunde. Orbii nu mai sunt orbi, ci „ne­vă­ză­tori“, iar un negru este o persoană de cu­loare... Ca să nu mai vorbim de săraci, ca­re sunt „persoane defavorizate“. Se spe­ră ca moda aceasta care a fost impusă în nu­mele respectului, al antidiscriminării, al antirasismului să mai frâneze violența. Ei bine, eu sunt convinsă că, dimpotrivă, această cenzură, prin constrângerile sale, nu face decât să exacerbeze furii surde și o agresivitate abia refulată.

În zilele noastre, comunicarea este sa­cro­sanctă – în jurul ei roiesc întreprinderi și companii de experți în marketing politic. Ponta a luat foarte în serios chestiunea în toate întrevederile pe care le-a avut când a ajuns, pe 12 iulie, la Bruxelles și a jucat ro­lul naivului – un tinerel, nu-i așa? – ex­pli­când că are unele dificultăți de co­mu­nicare. Fără discuție că i-au lipsit câteva elemente mai rafinate, mai cizelate de lim­baj. Dar nu este exclus ca rolul inocentului stângaci să-i fi fost sugerat (suflat din cu­li­se).

Ultima campanie electorală prezidențială din Franța a ilustrat magistral ponderea atot­puternicei „com“ (de la comunicare – în general înșelătoare, partizană). Fran­çois Hollande i–a fost vândut opiniei pu­blice ca „omul normal“, ceea ce nu în­seam­