Strategia amintită este inclusă într-un proiect mai amplu privind conservarea speciilor şi a habitatelor din ariile protejate atât de pe Muntele Tâmpa, cât şi din Poiana cu Narcise „Dumbrava Vadului” şi „Dealurile Leoata”. Programul este finanţat prin POS Mediu, banii fiind obţinuţi de Asociaţia „Renaturopa” înainte de preluarea Tâmpei de către Agenţia Metropolitană. Valoarea totală a proiectului este de 849.000 de euro.
Potrivit vicepreşedintelui asociaţiei amintite, Ovidiu Pop, care este şi manager de proiect, „în cele trei zone se vor efectua studii ştiinţifice, ariile vor fi cartate, iar pentru elaborarea planului de management vor fi consultaţi inclusiv locuitorii din localităţile pe al căror teritoriu se află rezervaţiile”.
În paralel vor avea loc acţiuni de conştientizare a populaţiei privind importanţa conservării biodiversităţii.
La rândul lor, reprezentanţii Agenţiei Metropolitane vor ajuta la realizarea planului de management şi vor derula şi campanii de informare privind importanţa protejării mediului.
Strategia amintită este inclusă într-un proiect mai amplu privind conservarea speciilor şi a habitatelor din ariile protejate atât de pe Muntele Tâmpa, cât şi din Poiana cu Narcise „Dumbrava Vadului” şi „Dealurile Leoata”. Programul este finanţat prin POS Mediu, banii fiind obţinuţi de Asociaţia „Renaturopa” înainte de preluarea Tâmpei de către Agenţia Metropolitană. Valoarea totală a proiectului este de 849.000 de euro.
Potrivit vicepreşedintelui asociaţiei amintite, Ovidiu Pop, care este şi manager de proiect, „în cele trei zone se vor efectua studii ştiinţifice, ariile vor fi cartate, iar pentru elaborarea planului de management vor fi consultaţi inclusiv locuitorii din localităţile pe al căror teritoriu se află rezervaţiile”.
În paralel vor avea loc acţiuni de conştientizare a populaţiei privind importanţa conserv