Senatorul PNL Ioan Ghişe şi un consilier de-al său s-au plimbat, marţi, în jurul Palatului Cotroceni, cu pancarte atârnate pe corp, inscripţionate cu mesajele "Poporul a decis, Băsescu e demis" şi "Popor român, eşti suveran".
În cadrul emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea", difuzată marţi seară, la Antena 3, senatorul a prezentat pancartele cu care a protestat faţă de revenirea lui Băsescu.
"Poporul român este suveran. Suveranitatea lui nu poate fi exercitată de niciun grup şi nicio persoană în nume propriu. Curtea Constituţională a uzurpat suveranitatea poporului", a motivat Ioan Ghişe manifestul său.
Senatorul PNL, a declarat în timpul şedinţei Parlamentului că CCR are competenţă de jurisdicţie constituţională şi nu legală şi nu poate să anuleze voturile exprimate la referendum
Preşedintele Traian Băsescu a revenit, marţi, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie şi după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat.
Urmăreşte înregistrarea emisiunii AICI.
Senatorul PNL Ioan Ghişe şi un consilier de-al său s-au plimbat, marţi, în jurul Palatului Cotroceni, cu pancarte atârnate pe corp, inscripţionate cu mesajele "Poporul a decis, Băsescu e demis" şi "Popor român, eşti suveran".
În cadrul emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea", difuzată marţi seară, la Antena 3, senatorul a prezentat pancartele cu care a protestat faţă de revenirea lui Băsescu.
"Poporul român este suveran. Suveranitatea lui nu poate fi exercitată de niciun grup şi nicio persoană în nume propriu. Curtea Constituţională a uzurpat suveranitatea poporului", a motivat Ioan Ghişe manifestul său.
Senatorul PNL, a declarat în timpul şedinţei Parlamentului că CCR are competenţă de juris