Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul RREFERENDUMUL: "Avem mulţi RROMI care au venit în vacanţă din Olanda şi Franţa şi au votat masiv"

Publicat in Gandul, marți 28 august 2012 ·

La o lună de la refrendumul de pe 29 iulie, procurorii au început urmărirea penală în primul din cele peste 500 de dosare privind fraudele electorale. Trei preşedinţi de secţie din judeţul Mehedinţi sunt acuzaţi că ar fi falsificat listele electorale suplimentare şi ar fi introdus voturi în urnă. Unul dintre ei, Dumitru Mirea, preşedintele secţiei de votare din comuna Gârla Mare, unde prezenţa la vot a fost de 93 la sută, a declarat pentru gândul că nu a furat voturi, dar a admis că 10 la sută din alegători au votat prin urna mobilă. "Nu am fraudat referendumul. S-au făcut nişte greşeli la urna mobilă", ne-a povestit Dumitru Mirea. Cât despre prezenţa de 93 la sută, spune că în ziua votului în comună au venit 100 de pescari şi că rromii din Franţa s-au întors în ţară în vacanţă şi au venit masiv la vot.

Pe 15 august, Parchetul General a anunţat că a deschis 528 de dosare penale privind posibile fraude electorale comise la referendumul din 29 iulie. Cele mai multe dosare au fost deschise în judeţe din Oltenia şi Moldova, judeţe unde au fost înregistrate prezenţe record (de multe ori de peste 100 la sută).

Marţi 28 august, adică la aproape o lună de la referendum, procurorii au emis primele acuzaţii oficiale în primul din cele 528 de dosare penale. Preşedinţii secţiilor de votare din Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Gârla Mare (trei localităţi din judeţul Mehedinţi) sunt urmăriţi penal pentru că ar fi fraudat voturi la referendumul din 29 iulie. Procurorii susţin că Dumitru Mirea, Cătălin Liviu Bondoc şi Gheorgiţă Burcu (preşedinţi de secţie în localităţile menţionate mai sus) ar fi introdus în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegatori sau au modificat documentele birourilor electorale.

CITEŞTE AICI REFERATUL PROCURORILOR PRIN CARE CEI TREI PRESEDINŢI DE SECŢIE SUNT PUŞI SUB ACUZARE

"S-au făcut nişte greşe

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°