Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debutul noului an şcolar ar putea determina creşterea numărului bolnavilor de meningită

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 28 august 2012 ·

Debutul noului an şcolar ar putea determina creşterea numărului bolnavilor de meningită, a declarat, ieri, directorul executiv adjunct medical al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, care a arătat că boala se răspândeşte mai uşor în colectivităţi şi îndeosebi în şcolile şi grădiniţele care nu sunt alimentate cu apă curentă.

Riscurile ca epidemia să se extindă sunt cu atât mai mari cu cât, în judeţ, numărul unităţilor de învăţământ care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, pentru că nu îndeplinesc condiţiile minime, sunt de ordinul sutelor.

Sute de elevi vin la şcoală cu apă de acasă şi nu au unde se spăla pe mâini

Un control efectuat anul trecut de DSP Suceava a arătat dezastrul din sistemul educaţional, dezastru care se menţine la aceleaşi cote şi în 2012: sute de elevi vin la şcoală cu apă de acasă şi nu au unde se spăla pe mâini, însituaţii greu de imaginat pentru perioada în care trăim fiind şi câteva mii de copii care învaţă în unităţi cu toalete insalubre sau săli de clasă lăsate în paragină.

Între timp, în judeţ, numărul persoanelor afectate de meningită creşte de la o săptămână la alta. Astfel, în intervalul 20-26 august, la Spitalul de Urgenţă Suceava au fost internate din cauza acestei afecţiuni şapte persoane cu vârste cuprinse între 5 şi 34 ani. Patru din totalul pacienţilor, respectiv trei copii şi un adult, provin din municipiul Suceava, restul bolnavilor fiind din comunele Dărmăneşti, Dumbrăveni şi Zvoriştea, unde s-a înregistrat câte un caz.

Epidemia de meningită numără în momentul de faţă 308 cazuri

Până în prezent, numărul bolnavilor de meningită din judeţ a ajuns la 308. La această oră, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava mai sunt internaţi nouă pacienţi, toţi cu forme uşoare şi medii de boală, cu evoluţie favorabilă sub tratament.

Pentru prevenirea unor n

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°