Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost odată Iris cu Cristi Minculescu

Publicat in Adevarul, marți 28 august 2012 · ·

După 35 de ani de carieră, solistul trupei Iris a hotărât să se retragă din formaţia care l-a consacrat şi alături de care a creat una dintre legendele muzicii rock din România.

Trupa Iris a anunţat, ieri, pe pagina sa oficială şi pe contul de Facebook, că, începând cu data de 3 septembrie, Cristi Minculescu (53 de ani) se va retrage din formaţie. Se pare că hotărârea este definitivă, trupa anunţând că noul solist Iris va fi Toni Şeicărescu, fost membru al formaţiei Direcţia 5.

Soţia lui Minculescu, Rodica, a precizat că motivul este cât se poate de simplu: nu mai vrea să cânte. „Vorbim despre propria decizie luată de Cristi, care nu poate fi nicidecum speculată sau interpretată. Pur şi simplu, nu mai are chef, nu mai vrea să cânte", a declarat aceasta.

Vestea plecării i-a luat prin surprindere chiar şi pe membrii Iris. Nelu Dumitrescu, bateristul şi liderul trupei, a declarat că Minculescu i-a anunţat acum trei săptămâni că vrea să renunţe. „Nu cred că părăseşte trupa pentru bani. E o minciună că nu câştigă destul. Din rock poţi să trăieşti. Greu, dar poţi. Cred că nu vrea să mai cânte, pur şi simplu. Cum a spus şi soţia lui: nu mai are chef", a declarat, pentru „Adevărul", fondatorul trupei Iris.

De asemenea, Nelu Dumitrescu s-a arătat revoltat de această decizie, atât de bruscă. „L-am întrebat când ne-a spus că vrea să plece: «N-ai spus tu în interviuri că iubeşti oamenii, că iubeşti rockul?» A tăcut. Plus că nu poţi să laşi aşa, dintr-odată, patru oameni. Poate avem rate la bancă... Crede probabil că noi suntem bătaia lui de joc.

Noi l-am ţinut pe el în braţe, i-am făcut un piedestal ca unui bibelou şi el pleacă aşa, ca şi cum nu-i pasă", ne-a declarat Nelu Dumitrescu. El a mai precizat că, în cazul în care Cristi Minculescu revine asupra deciziei, nu mai poate fi cale de întoarcere. „Prima dată când a plecat, am cântat un a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum o ora
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 4 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum o ora
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews acum o ora
Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului. „Astăzi, în jurul

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Prietenul lui Antonescu: Crin a fost singurul în care am avut încredere și i-am spus că plec

Mediafax acum o ora
„Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să mă destăinui înainte de a pleca și l-am rugat frumos să îmi anunțe familia, părinții mei, după trei săptămâni după ce am plecat, pentru că din informațiile mele știam că dacă a tre

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 41 minute
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 4 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°