Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bobo, suporterul Pandurilor, s-a aruncat în Jiu

Publicat in Gorj Domino, miercuri 29 august 2012 ·

Bobo de la Târgu-Jiu și-a pus capăt zilelor marți seara, aruncându-se în Jiu. Tânărul de 30 de ani, pe care toată lumea îl știa ca Bobo, s-a aruncat în apele Jiului chiar sub privirile unuia dintre amicii săi, alături de care ieșise la plimbare. Cei doi se aflau la podul de pe Insuliță. Bărbatul a anunțat imediat pompierii, care au încercat să îl salveze pe Bobo. Din păcate, acțiunea de salvare s-a transformat în acțiune de recuperare a cadavrului, care a și fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea necropsiei. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. Împătimiții fotbalului gorjenesc (și nu numai) îl știau de ani de zile pe Bobo sau „Bobo Nebunul” ca fiind unul dintre suporterii echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, prezență obișnuită la meciurile de acasă ale echipei. Din păcate, Bobo a avut în ultima perioadă mai multe probleme de sănătate, fiind și în evidențele medicilor psihiatrii. Bobo, tânărul care și-a petrecut copilăria în centrele de plasament, era cunoscut și baschetbaliștilor, și handbaliștilor din Târgu-Jiu, care de foarte multe ori l-au ajutat cu îmbrăcăminte, încălțăminte sau alimente. Pe Youtube au fost postate de-a lungul anilor mai multe filmulețe cu Bobo.

Bobo de la Târgu-Jiu și-a pus capăt zilelor marți seara, aruncându-se în Jiu. Tânărul de 30 de ani, pe care toată lumea îl știa ca Bobo, s-a aruncat în apele Jiului chiar sub privirile unuia dintre amicii săi, alături de care ieșise la plimbare. Cei doi se aflau la podul de pe Insuliță. Bărbatul a anunțat imediat pompierii, care au încercat să îl salveze pe Bobo. Din păcate, acțiunea de salvare s-a transformat în acțiune de recuperare a cadavrului, care a și fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru efectuarea necropsiei. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. Împătimiții fotbalului gorjenesc

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

„După 2026, există speranţă”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ilie Bolojan încearcă să-i liniştească pe români: cât va dura perioada dificilă

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°