Renunţând să includă datoriile companiei în capitalul social şi să dilueze minoritarii, statul a tăiat brusc interesul pentru privatizarea Oltchim. Nemţii de la PCC au undă verde pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi a datoriilor companiei, evident, cu discount.
Iniţial, privatizarea combinatului urma să se facă prin includerea în capitalul social a datoriilor către AVAS (1,12 miliarde lei). Procesul urma să dilueze serios minoritarii, având în vedere că societatea avea un capital de numai 34 milioane lei, iar pentru a-l evita PCC începuse să cumpere agresiv acţiuni în 2011 pentru a-şi majora cota la 33% (împreună cu vehiculul de investiţii Nachbar Services cu care acţionează concertat) şi a bloca în AGA decizia de majorare a capitalului social. Asta a făcut ca în numai câteva luni cotaţia Oltchim să urce la bursă de la 0,5 lei la 2,1 lei/acţiune (PCC şi-a majorat atunci cota de la 12 la 18%, iar Nachbar Services are 14%). Până la urmă decizia de majorare a capitalului prin includerea datoriilor şi noi aporturi s-a adoptat prin hotărâre de guvern, pentru a se evita acest blocaj, iar strategia de privatizare părea bătută în cuie.
Statul s-a răzgândit însă pe ultima sută de metri şi vom avea 3 licitaţii pentru privatizarea Oltchim în loc de una singură: pentru vânzarea pachetului majoritar de 54,8% deţinut de Ministerul Economiei, a creanţelor AVAS şi "Electrica", reprezentând împreună 1,8 miliarde lei (56% din datoriile companiei).
De ce această schimbare de optică? Oficial, pentru a se evita contestaţii în justiţie din partea minoritarilor care să tergiverseze privatizarea. Succesul lor ar fi fost însă improbabil - în definitiv au cumpărat acţiuni la o companie supraîndatorată, şi-au asumat riscul în cunoştinţă de cauză, iar preţul pe care l-au plătit reflecta acest lucru.
Ce investitor serios s-ar mai băga acum la Oltchi