Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Samsung Galaxy Note va fi prezentat la Berlin, grăbit de procesul pierdut cu Apple

Publicat in Antena 3, miercuri 29 august 2012 ·

Samsung Electronics va prezenta miercuri cea de-a doua generaţie a neaşteptat de popularului Samsung Galaxy Note, telefonul-tabletă, la salonul de electronice de la Berlin. Sud-coreenii au decis să prezinte produsul ca urmare a presiunilor apărute după verdictul nefavorabil dat de un tribunal american în procesul de patente intentat de compania Apple, relatează Reuters.

Vineri, un juriu federal din Statele Unite a dat dreptate companiei Apple, care a acuzat Samung că a copiat elemente importante a iPhone-ului şi a decis stabilirea unei despăgubiri de 1,05 miliarde de dolari. Apple încearcă acum să obţină interzicerea vânzării mai multor telefoane din portofoliul Samsung.

"Telefableta" Galaxy Note, lansată în luna octombrie a anului trecut, a devenit cel mai popular produs al companiei sud-coreene după gama Galaxy S, bucurându-se de un succes neaşteptat, şi, mai important, nu se află pe lista produselor care ar putea fi scoase de la vânzare în urma acţiunii în judecată a companiei Apple.

Noua versiune de Note va fi mai subţire, va avea un ecran mai mare (5,5 inch), va avea un procesor quad-core, ultima versiune de sistem de operare Android (Jellybean) şi funcţii îmbunătăţite de scriere cu ajutorul creionului special.

Noul Galaxy Note vine la doar trei luni după lansarea lui Galaxy S III, care a vândut deja 10 milioane de bucăţi, şi la mai puţin de un an de la introducerea pe piaţă a conceptului Note, care s-a vândut în 10 milioane de exemplare în nouă luni.

Prin Note, Samsung încearcă să îşi diferenţieze produsele de iPhone, lucrând şi la introducerea telefonelor cu ecrane flexibile şi la cimentarea poziţiei de lider mondial pe piaţa telefoanelor inteligente, cotată la peste 200 de miliarde de dolari la nivel global.

Samsung Electronics va prezenta miercuri cea de-a doua generaţie a neaşteptat de popularului

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 19 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum o ora
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°