Un cadru militar din Braşov, mai mulţi funcţionari bancari, dar şi persoane cunoscute în lumea interlopă se află printre cei 65 de suspecţi în dosarul de fraude bancare cu un prejudiciu de aproximativ 500.000 de euro, zece dintre ei fiind reţinuţi marţi seară, în urma audierilor de la DIICOT.
Potrivit şefului BCCO Braşov, Gabriel Florescu, din cei 65 de suspecţi, 62 sunt braşoveni, iar trei sunt din Piatra Neamţ, Cluj şi Deva.
Printre suspecţi se află şi un cadru militar din Braşov, care a fost citat să se prezinte miercuri la sediul DIICOT pentru audieri, precum şi persoane cunoscute în lumea interlopă şi funcţionari bancari care au facilitat acordarea de credite în baza documentelor false.
"Grupul infracţional a fost monitorizat timp de un an de poliţiştii BCCO, iar în 28 august au fost făcute 33 de percheziţii la care au participat 106 poliţişti şi 30 de cadre ale Brigăzii Mobile de Jandarmi Braşov. Au fost duşi la Parchet pentru audieri 30 de suspecţi, până acum fiind reţinuţi zece dintre ei", a spus şeful BCCO Braşov, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Cei zece, toţi din Braşov, sunt liderii grupării organizate, doi dintre ei ocupându-se de falsificarea de documente cu scopul obţinerii de credite, iar
trei fac parte din lumea interlopă.
În urma percheziţiilor au fost ridicate două puşti cu aer comprimat, un pistol cu gaze, sumele de 23.000 lei şi 7.755 de euro, multiple înscrisuri falsificate, medii de stocare a memoriei, televizoare LCD şi obiecte de mobilier.
Conform sursei citate, anchetatorii au stabilit că începând cu anul 2010 doi dintre suspecţi au organizat o reţea de falsificare de documente pentru a obţine credite bancare, folosind atât firme "fantomă", cât şi societăţi comerciale funcţionale. Fiecare din cele peste 60 de persoane care au aderat la această grupare avea atribuţii exacte.
"Grupul e