Era luni, 3 octombrie 1994, pe la prânz. O fetiţă de 9 ani se juca pe lângă gunoaiele din capul străzii. Era îmbrăcată într-o rochiţă albă cu buline roşii. Printre resturi, găseşte o cutie de cacao. O cercetează atent şi se bucură când găseşte, pe fundul ei, un rest de praf cafeniu. Pleacă înspre casă, grăbită să-şi facă, cu apă, o băutură dulce. Bucuria ei e însă de scurtă durată: constată că în toata casa nu există pic de zahăr, aşa că ia din bucătărie o ceaşcă de porţelan alb şi merge prin vecini, să împrumute. Strigă întâi în poarta unei femei, însă aceasta îi spune că n-are. Intră apoi în barul de alături, însă nu găseşte zahăr nici aici. Fetiţa nu se descurajează, merge mai departe şi intră în curtea lui Iosif Cimpoieriu. Era trecut de ora 13:00. Sora lui Cimpoieriu, vecină cu el, o vede intrând în casa acestuia. Apoi, fetiţă dispare. Au trecut 18 ani de atunci şi cadavrul ei n-a mai fost găsit niciodată.

Strangulată cu un şnur

Iosif Cimpoieriu avea 37 de ani şi lucra, ca muncitor necalificat, la Întreprinderea de Gospodărie Orăşenească, serviciul de salubritate Făgăraş. "Fiind un bărbat puternic, dur şi foarte afemeiat, este poreclit «Armăsar»”, se precizează în rechizitoriu, la profilul socio-moral al inculpatului. "El căuta să aibă relaţii sexuale şi cu colegele de serviciu şi, în general, se purta violent nu numai cu copiii şi cu concubina sa, pe care îi alunga de acasă, ci şi cu alţi cetăţeni”. În 1994, Cimpoieriu fusese condamnat la un an de închisoare pentru furt calificat.

În ziua în care Veronica Maria Florea a intrat în casa lui pentru a-i cere puţin zahăr, el plecase de la locul de muncă şi, împreună cu un prieten, Ioan Năftăilă, zis şi "Buş”, făcuse turul barurilor din zonă. După ce s-au îmbătat, cei doi au hotârat să meargă acasă la Cimpoieriu, care avea o juma de litru de rachiu ce trebuia dovedită. Numai că Năftăilă er