Un ofiţer de la Centrul Anticorupţie a demonstrat că magistrata Liuba Brânză, de la Judecătoria Centru, şi-ar fi obţinut licenţa prin falsuri în acte. Cu toate acestea, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale, iar maiorul brusc s-a îmbolnăvit
Potrivit anchetei realizate de ofiţerul Andrei Guzic de la Centrul Anticorupţie, magistrata a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova (USM) în 1998, dar a ajuns aici abia în anul trei de studii. Până atunci, judecătoarea a fost studentă la o instituţie-fantomă de la Bucureşti, Academia „Omega Lux". Într-un răspuns oficial de la Ministerul Educaţiei de peste Prut, adresat CCCEC, se spune că academia respectivă „nu este şi nici nu a fost instituţie de învăţământ superior autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată".
ÎNMATRICULATĂ ÎN 1994, ÎNAINTE DE A CERE ACEST LUCRU
Potrivit carnetului de note din dosarul personal, magistrata a făcut doi ani la Bucureşti, din anul 1993 până în 1995. De asemenea, reiese că aceasta a învăţat numai pe note de 10 şi 9. Curios este faptul că în acel timp, viitoarea magistrată creştea un copil, născut în 1992, şi făcea Facultatea de Filologie a USM, pe care a absolvit-o în 1994. Într-o adresare făcută de Viorel Chetraru, directorul CCCEC, către procurorul general, Valeriu Zubco, se lăsa să se înţeleagă că în această perioadă tânăra se afla pe teritoriul Moldovei, crescându-şi copilul.
În 1995, viitoarea magistrată a depus o cerere ca să-i fie permis transferul de la Academia „Omega Lux", în anul trei de studii, la fără frecvenţă, la Facultatea de Drept din Chişinău. În acelaşi timp, chiar în diploma de absolvire a Facultăţii de Drept scrie negru pe alb că Liuba Brânză a fost înmatriculată în anul 1994.
Ancheta CCCEC a depistat şi alte nereguli. Potrivit raportului întocmit de către ofiţerul Andrei Guzic, rezoluţia de acceptare a f