Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cauza patronului, steliştii au cerut psiholog la echipă! Becali s-a prăpădit de râs când a auzit! :) Ce le-a zis angajaţilor săi

Publicat in Pro Sport, miercuri 29 august 2012 ·

Gigi Becali a râs când a auzit de iniţiativa managerului său

Chiar dacă susţin că nu citesc presa, roş-albaştrii se interesează după fiecare meci de declaraţiile lui Gigi Becali. Pentru că mulţi dintre ei sunt afectaţi de criticile patronului, unul dintre managerii din Ghencea s-a gândit că o soluţie pentru a-i scăpa pe jucători de depresii e să fie angajat un psiholog.

Când Gigi Becali a auzit despre această idee a început să râdă. "Păi bine, măi Michele, nu te am pe tine psiholog la echipă? De ce te-am adus? Nu, tată, atâta vreme cât sunt eu la , nu vom aduce niciun specialist de genul ăsta că ne facem de râs", a fost răspunsul patronului. Totuşi, ideea ar putea să-i aparţină lui Reghecampf, care e obişnuit cu metodologia din Bundesliga. La fel încercase şi Dorinel Munteanu.

Becali şi terapia de grup

Nu e prima dată când se încearcă cooptarea în staff a unui astfel de specialist. În 2009, clubul Steaua a adus de mai multe ori în vestiarul echipei trei femei-psiholog, iar într-una dintre şedinţe s-a nimerit să vină Gigi Becali la stadion. "Când am intrat la vestiar, le-am văzut pe fetele alea acolo? Le-am zis ce e cu voi? Când am auzit că fac şedinţe de psihologie, le-am dat afară! Aveau şi nişte tobe, că făceau nu ştiu ce terapie de grup... Când le-am dat un şut tobelor alea... La Steaua, există un singur psiholog, adică eu", a dezvăluit atunci finanţatorul Stelei.

ACUZAŢII

Război total între manageri

După ce unul dintre managerii Stelei l-a acuzat că a făcut gesturi obsecene către banca de rezerve a Stelei la meciul cu Vaslui, Daniel Stanciu a ripostat ieri. "Văd că el continuă să mă atace. A uitat cât l-am ajutat la Urziceni. A uitat că l-am scăpat din mâinile lui Borcea, care i-a dat două palme şi i-a stins trabucul pe frunte", a precizat oficialul vasluienilor, ieri, la Sport Total FM.

Gigi Becali a râs c

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 36 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Motivul uluitor pentru care lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni. Ministrul Sănătății „Pe teren existau trei nuci”

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, 6 iulie, că lucrările la un spital au fost blocate timp de 16 luni, deoarece nu a fost eliberat un aviz de mediu, întrucât pentru construirea unității ar fi trebuit tăiați trei nuci.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°