Ieri la Ankara au avut loc consultări româno-turce la nivel de secretari de stat din MAE şi a fost finalizat Planul de Acţiune pentru implementarea Parteneriatul Strategic dintre România şi Turcia, semnat în decembrie 2011. Recentul parteneriat semnat cu Turcia şi noua dinamică de parteneriat cu Israelul ridică întrebări legate de dimensiunea levantină a politicii noastre externe. Diplomatul Andrei Ţărnea explică în cea mai recentă ediţie a FP România ce rol poate juca România în noul Orient Mijlociu.

Articol din ediția nr. 29 a FP România (iulie/august 2012), din 20 iulie la toate standurile de presă.

Prosperitatea noastră este legată în parte de viitorul UE, în parte de propriile noastre performanţe de creştere. În pofida naturii adesea dezolante a dezbaterii interne, interesul naţional românesc se joacă, totuşi, dincolo de supravieţuire şi creştere marginală.

Recentul parteneriat semnat cu Turcia şi noua dinamică de parteneriat cu Israel ridică întrebări legate de dimensiunea levantină a politicii noastre externe. O linie nouă sau continuitate? Este o coincidenţă succesiunea între semnarea parteneriatului strategic cu SUA, şedinţa comună a guvernelor român şi israelian şi semnarea la finele anului trecut a declaraţiei de parteneriat strategic cu Turcia? Sunt aceste parteneriate compatibile între ele? Şi ce beneficii aşteaptă pe termen mediu şi lung România de la ele? Răspunsurile depind de cum materializăm promisiunea acestor parteneriate şi, mai ales, de cum evoluează relaţiile chiar între SUA, Israel şi Turcia.

Atât în plan bilateral, cât şi în plan multilateral, România este în situaţia de a juca un rol definit de poziţia sa geografică şi restrâns de capacitatea sa economică. Dacă definim politica externă şi obiectivele noastre exclusiv în baza limitelor unei anumite citiri a geografiei şi resurselor, ne programăm obiectiv