Deși Steaua este ca și calificată în grupele Ligii Europa, după ce a învins-o în deplasare, în manșa-tur, pe Ekranas, cu scorul de 2-0, tehnicianul „roș-albaștrilor” susține că se teme în continuare de lituanieni. Sursa: VLAD STĂNESCU
Steaua va susține mâine seară (ora 20.30, în direct la Pro TV) meciul-retur din play-off-ul Ligii Europa cu lituanienii de la Ekranas. În tur, steliștii au câștigat în deplasare cu scorul de 2-0. Antrenorul Laurențiu Reghecampf anunță că steliștii sunt pregătiți și de loviturile de departajare, deși toată lumea consideră că a noua calificare consecutivă a „roș-albaștrilor” în grupele unei competiții continentale este o simplă formalitate.
„Se poate întâmpla ca mâine să ajungem la 11 metri, aşa că vom antrena şi acest lucru”, a spus astăzi Laurențiu Reghecampf, într-o conferință de presă. Tehnicianul „roș-albaștrilor” a anunțat că va odihni totuși câțiva titulari.
„Pentru meciul de mâine avem şi alţi jucători care pot face faţă. Sunt siguri că fotbaliștii care vor intra mâine vor realiza o performanţă formidabilă. Chiricheş are ceva probleme după meciul de la Vaslui. Bourceanu va fi odihnit, pentru că a jucat foarte mult în ultimul timp. E un meci foarte important pentru noi, miza e calificarea în grupe. E o mare performanţă să te califici an de an în grupe. Mâine seară va apăra Tătăruşanu”, a adăugat Reghe.
„Victoria Vasluiului a fost mincinoasă”
Tehnicianul Stelei n-a uitat eșecul suferit de „roș-albaștri” luni, la Vaslui. „Victoria Vasluiului a fost una mincinoasă. Decât o asemenea victorie mai bine o înfrângere din care să înveţi”, a spus Reghecampf.
Antrenorul în vârstă de 36 de ani a vorbit și despre cum recepționează elevii lui criticile patronului Gigi Becali: „Nu este o problemă pentru jucători atunci când patronul iese şi îi critică la TV”.