Vârstă: 22. Mama: femeie de serviciu. Tatăl: şofer. Etnie: romă. Studii: în prezent, masterand la Sorbona. Anina Ciuciu a povestit într-un interviu pentru RL cum a devenit masterandă în drept la una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, după ce a plecat din România la 7 ani şi a trăit, câţiva ani, prin adăposturi sociale.

RL: De ce s-au hotărât ai tăi să plece din ţară?

Anina Ciuciu: Am plecat din România în 1997, când eu aveam şapte ani. Noi suntem din oraşul Craiova, acolo m-am născut, acolo am fost la grădiniţă. Condiţiile de viaţă erau foarte dificile, mai ales că suntem romi. Era însă foarte dificil pentru părinţii mei să-şi găsească o slujbă şi să trăiască în condiţii umane. Am crezut şi credem în continuare că Franţa este ţara drepturilor omului şi am venit pentru a avea o viaţă mai bună.

RL: Când spui ‘condiţii foarte grele’, la ce te referi, exact?

A.C.: În primul rând la greutăţile întâmpinate de părinţi în a-şi găsi o slujbă. Şi tatăl şi mama au fost discriminaţi la serviciu. Iar sora mea mai mare a fost discriminată la şcoală. N-a obţinut locul I pentru că era romă, premiul l-a luat o domnişoară care avea o medie mai mică, dar nu era de etnie romă. Au fost situaţii reale, trăite de noi.

RL: Câţi fraţi ai?

A.C.: Am trei surori. Una mai mare şi două mai mici: Aniţa-Arabela, Dana-Maria şi Mary-Amelie Adelina. Mary-Amelie e cea mică – acum are 13 ani - s-a născut în Franţa.

RL: Ce studii au părinţii tăi?

A.C.: Tata a terminat liceul, are bacalaureatul, are o diplomă de contabil. Mama a terminat liceul, a fost ajutor de infiermeră la spital.

RL: Cum au fost primii ani în Franţa?

A.C.: Foarte dificili. Am ajuns la Lyon şi am avut norocul de a găsi o locuinţă, prin intermediul serviciului social, la Valence. Părinţii nu şi-au găsit însă slujbe la început, pentru că nu aveau drept