Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea FANTOMĂ, greu de închis. Ecaterina Andronescu, AMENINȚATĂ CU MOARTEA. ”Cer ajutor ministrului de Interne”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 august 2012 ·

"Tehnoeconomia europeană" funcţionează de 20 de ani, iar din 2002 a fost declarată în afara legii. Autorităţile nu reuşesc să-i pună lacăt pe uşă

În urmă cu nouă ani, într-o dimineaţă, în faţa Universităţii "Tehnoeconomia europeană", care oferă învăţământ fără frecvenţă, era forfotă mare: poliţişti, mascaţi, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului veniseră în instituţie convinşi că în acea zi o vor închide. Ecaterina Andronescu, şi atunci ministru al Educaţiei, era la faţa locului şi declara, revoltată, că nu e normal ca o universitate neacreditată şi neautorizată să funcţioneze nestingherită. Însă tot demersul din acea zi n-a fost decât un foc de paie şi fiecare dintre cei prezenţi a plecat din faţa universităţii așa cum a venit.

Astăzi, lucrurile sunt la fel de actuale: universitatea este tot în afara legii, înmatriculează studenţi pe bandă rulantă şi le oferă diplome fără valoare.

La fel ca atunci, Ministerul Educaţiei caută soluţii pentru a o închide, iar astăzi, la Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), se va pune la punct planul de bătaie.

Rectorul universităţii, procesoman celebru, figurează în sute de dosare, ba ca acuzat, ba ca acuzator, aflându- se în război cu instituţii publice, bănci, universităţi, etc. În cel mai recent proces, aflat pe rol, ANAF Sector 2 a cerut sechestru pe bunurile instituţiei, din cauza datoriilor.

Pus sub urmărire penală şi amendat în repetate rânduri pentru că nu a permis accesul organelor de control în instituţie, rectorul a scăpat până acum basma-curată.

Ioan Curtu, preşedintele ARACIS spune că funcţionarea universităţii e o enigmă. "Are un şef care nu ţine cont de nimeni şi de nimic, şi nu a fost închisă până acum pentru că Poliţia nu-şi face treaba. Dacă eu vin cu un camion de pepeni şi îi vând pe ma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 26 minute
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum o ora
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski susține că Rusia va declara război NATO. „Nu aveți încredere în el. Nu aveți încredere în Putin”

Ziare.com acum 24 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat într-un interviu acordat duminică, 16 februarie, unei televiziuni americane că este convins că Rusia „va declara război NATO” dacă președintele Donald Trump își reduce sprijinul pentru Alianța Nord

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 47 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Instagram ar putea adăuga un buton de dislike

News.ro acum 3 ore
Instagram a început să testeze un buton „Dislike”, dar nu pentru postări, ci pentru comentarii. Unii dintre utilizatorii Instagram au observat în ultimele zile că în dreptul comentariilor apare un buton de dislike, alături de vechiul buton de like.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

Accident grav pe centura Capitalei. Două persoane au murit

News.ro acum 2 ore
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300 metri, în zon

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°