Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a scumpit şi CARBURANTUL care vă salva de preţul ridicat al benzinei

Publicat in Capital, miercuri 29 august 2012 ·

Pentru o parte dintre şoferi instalaţia de gaz petrolier lichefiat (GPL) a fost mană cerească, întrucât putea face faţă scumpirilor masive ale benzinei sau motorinei. Doar că petroliştii din România nu s-au oprit din majorarea preţurilor carburanţilor şi au scumpit şi GPL-ul.

Dacă la începutul anului un litru de GPL costa 3,01 lei/litru la Lukoil, acum preţul a urcat la 3,11 lei/litru, conform ultimei modificări realizate de companie. Valoarea de 3,11 lei/litru este preţul mediu întrucât în staţiile de carburanţi sau de GPL preţul poate fi mai mare sau mai mic cu 5%.

Conform datelor disponibile pe Oil Bulletin, GPL-ul s-a scumpit de la începutul anului şi până în prezent cu peste 4%, de la 2,84 lei/litru la 2,956 lei/litru. O creştere de aproape 5 bani a fost realizată numai în decursul ultimelor 30 de zile. Astfel, dacă la 23 iulie, GPL-ul costa 2,917 lei/litru, în urmă cu o săptămână preţul a urcat la 2,956 lei/litru.

Spre comparaţie, benzina s-a scumpit de la începutul anului cu 10%, iar motorina cu 9%. Un litru de benzină costa la începutul lunii ianuarie 5,37 lei, iar acum preţul a ajuns la 5,90 lei/litru, conform ultimelor date publicate de Oil Bulletin, 20 august 2012. În ceea ce priveşte evoluţia motorinei, aceasta s-a scumpit de la 5,53 lei/litru la 6,033 lei/litru.

Aşa cum se poate vedea şi din tabelul de mai jos, există state europene în care GPL-ul este mai ieftin decât în România. De exmplu, în Bulgaria şi în Letonia un litru de GPL este 60 de eurocenţi, iar în România de aproape 66 de eurocenţi. Cel mai scump GPL se găseşte în Ungaria şi costă 90 de eurocenţi.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 23 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 35 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 38 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°