Creştin ortodocşii prăznuiesc la 29 august Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, zi de post, indiferent când ar cădea cinstitul praznic în săptămână, de altfel, ultima mare sărbătoare a anului bisericesc ce se încheie la sfârşit de august.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, fiind fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, descendentă din seminţia lui Aaron. Cu şase luni înainte de naşterea Domnului Iisus Hristos, s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul, a cărui zămislire a fost vestită tatălui său, de către îngerul Gavriil, în timp ce acesta slujea la templu. Cum preotul Zaharia şi soţia sa Elisabeta se aflau la o vârstă înaintată, arhiereul a pus la îndoială cele vestite de Sfântul Înger, motiv pentru care i s-a spus că va rămâne mut până când i se va naşte fiul, căruia îi va pune numele Ioan. Când s-a plinit vremea, iar Elisabeta a născut, cei care erau de faţă la tăierea împrejur au dorit să pună pruncului numele Zaharia, după tatăl său, însă mama Sfântului s-a opus categoric. "Şi răspunzând, mama sa a zis: «Nu!; ci Ioan se va chema». (Luca, 1, 60) Şi i-au făcut semn tatălui său, cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris: «Numele lui este Ioan». Şi toţi s’au mirat. Şi îndată gura şi limba i s’au deschis; şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu". (Luca, 1, 62-64)
Auzind Irod împărat de naşterea Sfântului Ioan a poruncit să fie ucis, de teamă să nu fie "împăratul Iudeii", despre care auzise. A trimis soldaţi în casa arhiereului Zaharia, însă nu l-au aflat pe prunc, fiindcă Elisabeta prinsese de veste şi îşi luase fiul şi se ascunseseră în munţi, iar prin rugăciunea ei stăruitoare către Domnul, muntele s-a deschis în chip minunat şi i-a cuprins într-o peşteră, spre a nu fi descoperiţi, apoi s-a închis. Arhiereul Zaharia, aflat la biserică, a fost ucis de soldaţii care au revenit, căutându-i fiul, cărora le-a gr