Ghinioanele se țin lanț de Adriana Bahmuțeanu, care a fost la un pas de moarte. Cu puțin timp în urmă, vedeta a fost victima unui accident ce i-a pus viața în pericol. Ghinioanele se țin lanț de Adriana Bahmuțeanu, care a fost la un pas de moarte. Cu puțin timp în urmă, vedeta a fost victima unui accident ce i-a pus viața în pericol.
Aflată în plin scandal cu soțul ei, Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a mai dat peste încă o belea astăzi. Vedeta a fost implicată într-un accident rutier, în Piața Constituției, în timp ce mergea spre Marriott, unde avea întâlnire cu avocatul ei.
Muncitorii de la spaţii verzi de la firma Romprest tundeau iarba pe lângă bordură, iar o piatră din maşina de tuns a ricoşat chiar în geamul Adrianei. Spre norocul ei, Bahmu nu a fost rănită. Dar asta nu e tot! Vedeta susține că, după ce s-a întocmit un proces verbal, tot ea este cea care trebuie să umble, acum, pentru a rezolva cu asigurarea, nu cei care sunt responsabili pentru accident.
"M-am speriat foarte rău! Mi-a stat inima în loc! Nici nu vreay să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă aveam copiii cu mine în mașină. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu au fost. Geamul spart ar fi putut să-i taie în ultimul hal. După ce că aveam o groază de treabă astăzi, mai stau acum să umblu și după asigurări", a declarat Adriana Bahmuțeanu pentru Libertatea, aproape tremurând.
Din surse sigure am aflat că şeful Romprest nu şi-a cerut scuze nici până la această oră Adrianei pentru accidentul provocat.
Fotografii: Gabriel Miron