Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFRACTOR promiţător la 18 ani. A furat 5 maşini într-o singură lună conducându-le fără permis

Publicat in Antena 3, miercuri 29 august 2012 ·

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Vaslui, a fost arestat preventiv, miercuri, după ce, în ultima lună, a furat cinci autoturisme pe care, deşi nu avea permis, le conducea, informează Mediafax. Tânărul abandona maşinile pe care le fura, însă într-unul din cazuri a incendiat automobilul furat.

Potrivit cercetărilor desfăşurate de poliţiştii vasluieni, tânărul a furat cele cinci autoturisme din municipiul Vaslui, aproape de fiecare dată în complicitate cu alte persoane, între care şi un adolescent de 14 ani.

Prima maşină a fost furată de pe strada Nicolae Iorga, fiind condusă, pe rând, de patru tineri fără permis, până în comuna Olteneşti, situată la aproximativ 25 de kilometri de municipiul Vaslui. În urma unei defecţiuni, tinerii au abandonat maşina pe care au incendiat-o pentru a nu putea fi identificaţi de poliţişti. Mai mult decât atât, ei au ascuns numerele de înmatriculare într-un tufiş din zona respectivă.

Ce-l de-al doilea autoturism a fost furat de pe strada Alexandru cel Bun, de tânăr şi de doi prieteni ai acestuia, cel de 14 ani şi altul de 16 ani. Tinerii au mers până într-o suburbie a municipiului Vaslui, unde tânărul de 18 ani a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului, unde a fost abandonată.

Trei zile mai târziu, adolescenţii au furat un autoturism de pe strada Smârdan, pe care l-au condus în afara municipiului Vaslui. La un moment dat, maşina a rămas fără benzină, fiind abandonată în apropiere de localitatea Moara Domnească.

Ce-a de-a patra maşină a fost furată de pe strada Nicolae Iorga doar de tânărul de 18 ani. Acesta a furat 20 de litri de benzină din rezervor şi a abandonat autoturismul în apropierea municipiului Vaslui.

Ultimul autoturism a fost sustras în cursul nopţii trecute, de pe strada Republicii, de către tân

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 10 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 10 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 11 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 7 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°