Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai periclitate joburi în CE Oltenia: inginer șef, director adjunct, director departament

Publicat in Gorj Domino, joi 30 august 2012 ·

Sub fiecare șef de sucursală mai sunt 7 – 8 directori. La rândul lor, aceștia au adjuncți, iar treapta următoare este ocupată de ingineri șefi. Comasarea unor EMC-uri rezolvă în parte cazul reducerilor posturilor de șefi din compania energetică, însă nu total. Oamenii din companie vorbesc despre „joburile” create inutil pentru activiștii fostului partid de guvernământ, iar la nivelul conducerii s-a discutat despre asta, nominalizându-se și persoanele în cauză.

Potrivit surselor, funcțiile de inginer șef, director și director adjunct vor fi scoase din organigramă, în câteva din unitățile CEO. În cazul EMC-urilor, în cazul în care acestea vor fi comasate, vor dispărea posturile de director tehnic, de resurse umane sau de adjunct la investiții.

Fără funcție

Unul dintre posturile vizate pentru a fi restructurat este și cel al lui Daniel Burlan, actual director adjunct la Sucursala Divizie Minieră din cadrul CE Oltenia, fost șef al SNLO. În general, cei cărora li se va restructura jobul, nu vor rămâne șomeri, nici pe departe, ci vor ocupa, eventual, posturi de șefi de departamente. Cu alte cuvinte, probabil că vor lua locul altora.

La Săcelu, situația e oablă – Rotaru, director fără normă

În Hotărârea nr.2 din 6 iunie a Directoratului CEO, scrie negru pe alb că o direcție nu poate exista decât cu un număr de minimum 15 posturi TESA. La Centrul de Recuperare și Formare Profesională (CRFP) Săcelu, situația e oablă, în sensul că organigrama e cam strâmtă și, mai mult, încalcă și hotărârea Directoratului, semnată de Constantin Bălășoiu și echipa. Mai exact, chiar Directoratul își încalcă propria regulă, menținând acolo o direcție și un șef, chiar ilegal. Nicolae Rotaru este director cu numai șapte oameni în aparatul TESA, aceștia formând tot aparatul TESA al CRFP. Cu alte cuvinte, postul nici n-ar fi trebuit să existe: „Poate să devină foar

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 36 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum o ora
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 29 minute
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 4 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°