• Consiliul Judeţean a ajuns să facă anchete pentru fiecare lopată de asfalt cerută de primari
Situaţie de-a dreptul incredibilă şi totodată umilitoare pentru primarul pesedist Constantin Bănacu. În încercarea de a organiza aşa cum se cuvine ediţia cu numărul 41 a festivalului Brâul de Aur, evenimentul central pentru comunitatea sa, edilul social-democrat a avut parte de cea mai amară surpriză a vieţii sale. Iată cum relatează acesta neplăcuta experienţă: „După şapte ani de zile, vara trecută s-a reuşit asfaltarea a doi din cei 5,6 kilometri din DJ 646. Din păcate, diferenţa de 3,6 a rămas neatinsă şi, mai grav, situaţia ei s-a tot înrăutăţit fapt vizibil pentru toată lumea. Noi am înaintat o adresă către Consiliul Judeţean prin care am evidenţiat starea deplorabilă în care se află cei 3,6 kilometri de DJ 646 nerefăcuţi anul trecut şi am cerut ajutor până la 8 septembrie când avem Brâul şi am zis să nu ne facem de râs cu drumul în halul acesta. În fond, era vorba de câteva tone de asfalt, nu? Dacă vă vine să credeţi sau nu, ne-au luat de mincinoşi pur şi simplu şi-au ajuns să trimită peste noi o comisie care să verifice datele şi informaţiile pe care le-am trimis. Deci, să numere efectiv groapă cu groapă tot ceea ce am transmis noi astfel încât nu cumva să cerem vreo roabă de asfalt în plus! Mai mult, am fost somaţi să nu îndrăznim să cerem asfaltarea gropile de pe marginea drumului pentru că acelea ni se impută direct nouă, de pe urma lucrărilor de la reţeaua de canalizare. Domnul Mierluş, personal, a fost cel care mi-a atras atenţia pe această temă!” Pentru statistică, primăria a inventariat gropile de-a lungul celor 3,6 kilometri, ajungând la un număr de 329 pentru care a solicitat aproximativ 30 de tone de asfalt.
• Consiliul Judeţean a ajuns să facă anchete pentru fiecare lopată de asfalt cerută de primari
Situaţie de-a dreptul incredibil