Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Somnambulismul, viaţa pe care unii o trăiesc dormind. Ce a făcut această femeie în timpul somnului te va uimi

Publicat in Antena 3, miercuri 29 august 2012 ·

Deşi pare greu de crezut că o femeie s-a trezit din somn înotând într-un râu, ştirea este cât se poate de adevărată. Alyson Blair, din Idaho, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită tremurând, cu hipotermie, pe malul râului Snake, în SUA, scriu jurnaliştii de la NBC News.

Acest fapt este posibil, pentru că în timpul somnului suntem ca şi anesteziaţi, susţin experţii.

Potrivit spuselor specialiştilor, în timpul somnului doar o parte din creier este adormit, respectiv cortexul frontal, care răspunde de autocontrol, argumentare şi stocarea amintirilor. Restul creierului lucrează în continuare, aşa că suntem capabili de activităţi complexe, cum ar fi alergatul, ţipatul, sexul, chiar gătitul sau şofatul, toate acestea în timp ce dormim.

Dr. Mark Mahowald, profesor universitar, a explicat că au existat chiar şi cazuri de crime săvârşite în somn.

Conform specialistului Steven Poceta, de cele mai multe ori, copiii par a fi afectaţi de somnambulism.

Această stare patologică poate fi întâlnită şi în cazul celor privaţi de somn, care suferă de apnee sau sindromul picioarelor neliniştite.

Deşi pare greu de crezut că o femeie s-a trezit din somn înotând într-un râu, ştirea este cât se poate de adevărată. Alyson Blair, din Idaho, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită tremurând, cu hipotermie, pe malul râului Snake, în SUA, scriu jurnaliştii de la NBC News.

Acest fapt este posibil, pentru că în timpul somnului suntem ca şi anesteziaţi, susţin experţii.

Potrivit spuselor specialiştilor, în timpul somnului doar o parte din creier este adormit, respectiv cortexul frontal, care răspunde de autocontrol, argumentare şi stocarea amintirilor. Restul creierului lucrează în continuare, aşa că suntem capabili de activităţi complexe, cum ar fi alergatul, ţipatul, sexul, chiar gătitul sau şofatul, toate acestea în

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Județele care intră sub Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic. Harta zonelor afectate

Adevarul acum o ora
ANM a emis o informare meteo valabilă până sâmbătă, 17 mai, în care anunță o răcire accentuată a vremii, precipitații abundente și intensificări ale vântului în mare parte din țară.

Marius Tucă Show începe miercuri, 14 mai, de la ora 21.00, live pe Gândul. Invitat: Călin Georgescu

Gandul acum 52 minute
Invitatul zilei este Călin Georgescu. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Șeful Secției de Neurochirurgie de la „Bagdasar-Arseni” şi managerul Institutului de Neurologie, sub control judiciar pentru mită / De ce îi acuză DNA

HotNews acum 31 minute
Radu-Mircea Gorgan, șeful Secției de Neurochirurgie din Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, și Corneliu Toader, manager al Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA pen

Arad - Anchetă după ce doi minori, fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter nazist, au distrus monumente dintr-un cimitir evreiesc / Un alt dosar, deschis la Ineu în cazul unui tânăr de 18 ani care a lipit stickere cu însemne naziste

News.ro acum 52 minute
Doi minori, fondator, respectiv membru al unei organizaţii cu caracter nazist, sunt cercetaţi după ce au distrus monumente dintr-un cimitir evreiesc din Arad. Un alt dosar a fost deschis la Ineu în cazul unui tânăr de 18 ani care a lipit stickere cu

Vremea se răceşte în Bucureşti în următoarele zile

BusinessMagazin acum 49 minute
Vremea se răceşte în Bucureşti în următoarele zile, anunţă meteorologii. Astfel, sâmbătă temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, cerul va fi noros şi trecător va ploua slab, iar vântul va sufla slab până la moderat.

PRODUCȚIA industrială a scăzut în primul trimestru din 2025. Sunt afectate trei mari sectoare / Informații importante INS

Gandul acum o ora
Producţia industrială a scăzut în primul trimestru al anului, comparativ cu cel de anul precedent, atât ca serie brută, cu 4,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, spun informațiile publica

Doi neurochirurgi renumiţi din Bucureşti, puşi sub control judiciar pentru corupţie

BusinessMagazin acum 28 minute
Profesorul Radu Mircea Gorgan, şeful Clinicii Neurochirurgie de la „Bagdasar Arseni” Bucureşti şi managerul Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare Bucureşti, Corneliu Toader, au fost plasaţi sub control judiciar de procurorii DNA

Cutremur puternic produs la est de insula Creta

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur puternic s-a produs astăzi, 14 mai 2025, la ora 01:51:15 (ora locală a României), în insula Creta, Grecia, a transmis INCDFP. Seismul a avut o magnitudine de 6.2 și s-a produs la o adâncime de 78 de kilometri. Potrvit Institutului americ

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 4 ore
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum 3 ore
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Vremea

București
acum

17°
mie.

7°/21°
joi

9°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/10°
Iasi
acum

18°
mie.

7°/19°
joi

8°/21°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/9°
Constanta
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

4°/16°
joi

8°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

5°/15°
Timisoara
acum

17°
mie.

3°/19°
joi

6°/22°
vin.

7°/15°
sâm.

8°/16°