- argument - Bacul nu a fost cel mai serios examen pe care l-am dat, însă cu siguranţă a fost cel mai stresant. Şi asta în special din cauza atitudinii profesorilor care de la începutul clasei a XII-a nu ne mai vorbeau despre nimic altceva decît despre bac (şi despre admitere, însă cumva în plan secund, pentru că deja nu mai era doar responsabilitatea lor...), iar în momentul în care predau, îşi luau un ton grav şi ne atrăgeau atenţia: „Vedeţi că asta s-ar putea să vă pice la bac!“. Aşadar, pentru mine, bacul devenise un soi de boală de care se moare. Credeţi-mă, şi acum am coşmaruri: visez că trebuie să merg din nou la şcoală, într-a XII-a, pentru că examenul pe care l-am dat acum 15 ani nu mai este valabil şi trebuie să-l dau din nou. Un psiholog ar spune că undeva, în subconştient, există un sentiment de culpabilizare legat de faptul că am copiat la bac şi că nu am reuşit să iau examenul prin forţe proprii. Şi, în fond, de ce am copiat? Era în 1997, o vreme cînd toată lumea copia, însă nu ăsta a fost motivul. În clasa a IX-a am nimerit la o clasă de real, într-un liceu de real, ignorîndu-mi cu bună ştiinţă toate înclinaţiile mele umaniste. Am dat o admitere cu adevărat serioasă şi „pe bune“, dar care nu m-a traumatizat în nici un fel. De ce nu m-am dus la uman? Pentru că la cele mai multe dintre liceele cu pretenţii, copiii cu notele cele mai bune la admitere intrau la real, iar clasele de uman se umpleau, de bine, de rău, cu cei care ajungeau acolo „prin alunecare“. Aşa că puteai întîlni aberaţii de genul: elevi buni la matematică, obligaţi să înveţe latină şi să „suporte“ 5-6 ore de română pe săptămînă, materie la care singura lor abilitate era să înveţe comentariile pe de rost, pentru că aveau o memorie bună. DE ACELASI AUTOR Am fost în clasă cu "Missa"! Copilul superhero La tarabă Atunci cînd ai un alien în stomacPrima mea notă din liceu a fost ca un duş rece