Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vărul criminalului din Otopeni, închis pe viaţă pentru că a omorât trei oameni într-o singură noapte

Publicat in Adevarul, miercuri 29 august 2012 ·

Nicolae Vlad, tânărul din Baloteşti arestat pentru uciderea studentei japoneze la marginea unei păduri din Corbeanca, are un văr condamnat pe viaţă pentru trei infracţiuni de omor pe care le-a comis, într-o sigură noapte, ajutat de doi complici dintr-o altă comună, potrivit unor surse judiciare.

În rândul celor care îl cunosc, tânărul zis Comisaru' era perceput drept o persoană liniştită, timidă şi foarte amabilă, chiar dacă se ştia faptul că acesta trăieşte de pe urma unor mici furtişaguri, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Drept urmare, arestarea lui pentru uciderea tinerei venită în România pentru a preda japoneză la o şcoală din Craiova i-a uimit pe toţi cunoscuţii lui din Baloteşti.

Potrivit aceloraşi surse, Nicolae Vlad a fost caracterizat drept un om introvertit, care, în ciuda aparenţelor, nu avea curaj să abordeze o fată. Aşa se explică, spun anchetatorii, faptul că ataca femei bătrâne, lipsite de apărare, pe care le viola şi le tâlhărea. Sursele citate presupun că uciderea tinerei japoneze s-ar putea traduce ca o "răzbunare a bărbatului îndreptată împotriva femeii pe care nu poate să o cucerească", în condiţiile în care suspectul nu fusese văzut, niciodată, cu vreo iubită.

Nicolae Vlad provine dintr-o familie numeroasă, cu şapte copii. Dintotdeauna, membrii acestei familii, care fac parte dintr-un clan cunoscut sub numele de "Mielu", şi-au asigurat existenţa de pe urma furturilor, conform aceloraşi surse.

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, când Nicolae Vlad era mic, unul dintre verii săi, cunoscut sub numele de Şampi, a îngrozit Baloteştiul după ce, într-o singură noapte, a comis trei crime. Potrivit surselor citate, acesta obişnuia să spargă locuinţe împreună cu doi tineri din localitatea Vizureşti. Într-o noapte, în timp ce furau dintr-o locuinţă, proprietarul s-a trezit, iar Şampi şi complicii lui l-au omorât pe l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 31 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 50 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°