- Cultural - nr. 167 / 29 August, 2012 de PETRE CURTICAPEAN Ce poate avea in comun un scriitor roman ardelean din mileniul trei cu autori precum Hans Christian Andersen, Ioan Slavici, Constantin Radulescu-Codin si creatorul popular anonim? Basmul. Conform dictionarului, basmul (din sl. basnu: nascocire, scornire), numit si poveste, este, alaturi de povestire, snoava si legenda, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalata inca din antichitate, raspandita intr-un numar enorm de variante la toate popoarele. Indiferent de tip (fantastic, animalier sau novelistic, popular sau cult), basmul difera de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea ca prezinta evenimente si personaje cu caracteristici supranaturale, fara a pretinde ca acestea sunt reale sau ca seamana cu realitatea. Uneori, culegatorii de folclor devin povestitori, ca in cazul lui Petre Ispirescu, care actualizeaza si recreeaza basmul, pastrand functiile principale, formule fixe, oralitatea, anumite expresii, dar adaugand o tenta usor moralizatoare – cum procedeaza si Petre Curticapean - sau aluzii mitologice de sorginte livresca. Alteori, scriitorii devin ei insisi autori de basme, cunoscuti fiind Nicolae Filimon, Alexandru Odobescu, Ion Creanga, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu. Avem, in cazul de fata, un autor cu multa stiinta de carte, care, tinand de toate elementele enuntate, si de inca multe alte canoane filologice, aduna intre pagini basme – povesti – pentru a-si fermeca "publicul” tanar din imediata apropiere: Sabin, Codin, AlinaCezara si Calina-Maria – nepotii sai dragi, ultima citata fiind si tehnoredactor al cartii editate de "Nico”. Unele dintre aceste mici bijuterii, transpuse in vers, sunt arhicunoscute – precum "Privighetoarea” danezului Andersen, mica pasare cenusie ale carei triluri minunate reu