Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită în 29 august, fiind considerată zi de post. Ni se cere să postim ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică, scriecrestinortodox.ro.
În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.
Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.
Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului.
În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.
Sursa: realitatea.net
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită în 29 august, fiind considerată zi de post. Ni se cere să postim ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică, scriecrestinortodox.ro.
În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca