Mai tot satul trăieşte din producerea şi vânzarea de obiecte din cupru.

Satul Brateiu din judeţul Sibiu este o comunitate atipică. Este locul în care a fi ţigan este un motiv de mândrie, iar prejudecata potrivit căreia toţi ţiganii sunt leneşi lasă locul pasiunii pentru vechile tradiţii meşteşugăreşti ale romilor căldărari. Unii dintre ei au transformat în artă vechiul meşteşug al artizanatului în cupru. Mai tot satul trăieşte din producţia şi din vânzarea de cazane de ţuică, tăvi, tigăi ori vaze de aramă.

„Aducem tabla, tăiată în plăci de doi metri lungime şi un metru lăţime, tocmai de la Braşov. După aia, o băgăm în atelierul nostru şi începem să o ciocănim. Avem atelierul nostru şi ştim cum să batem arama, pentru că am învăţat de la bunicii noştri", spune Pişta, un ţigan căldărar cu pălărie, mustaţă făloasă şi îmbrăcat foarte curat. El stă la poartă în fiecare duminică, în încercarea de a vinde produsele ieşite din mâinile sale. Cazane pentru ţuică, ibrice ori tigăi stau aninate de nişte capre de lemn de parcă ar fi la expoziţie. Pe lângă Pişta, se joacă vioi fiul său cel mare, Gyiuri, care are 12 ani. Copilul merge la şcoală, iar după-amiaza îşi ajută tatăl în atelier. În joacă, el învaţă tainele meşteşugului, care i-a făcut renumiţi secole la rând pe ţiganii căldărari din Brateiu. Un alt căldărar, Ştefan, stă la umbră în mijlocul unui grup de consăteni, cărora le povesteşte aventurile la târgul din Biertan, unde a fost să vândă cazane de ţuică. Oamenii râd şi se amuză.

În Brateiu, după-amiazele de duminică, vara, trec mai uşor atunci când vecinii socializează la umbra unui nuc. Pentru aceşti oameni nu există Facebook sau Twitter, iar reţea de socializare înseamnă aceste întruniri vesele, în care vecinii ori rudele istorisesc vrute şi nevrute.

Ştefan se ridică alene şi încearcă să îi convingă pe turiştii care se opresc pe marginea