Situaţia de la SC Termica SA Suceava pare tot mai dificilă, dovadă şi salariile plătite cu întârziere. Dacă până acum era vorba de un decalaj de câteva zile, luna aceasta s-a ajuns deja la 10-11 zile de întârziere la plata drepturilor salariale. Această problemă va fi pusă pe tapet cu ocazia primei şedinţe de Consiliul Local, programată pentru ziua de mâine, de consilierii PSD, PNL şi PP-DD. Aceştia au iniţiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind constituirea unei comisii de analiză a situaţiei de la Termica.
Iniţiatorul acestui proiect este consilierul social-democrat Ovidiu Donţu, care consideră că bugetul Termica se formează, de şapte ani, „intenţionat greşit, în sensul că pentru a putea efectua cheltuielile bugetate se prezintă în mod nereal venituri care nu au fost încasate niciodată de societatea de termoficare în cuantumul planificat”.
Ovidiu Donţu cere verificarea modului în care s-a cheltuit suma de 10 milioane de euro din programul „Utilităţi şi Mediu la Standarde Europene”, dar şi modul în care au fost aplicate hotărârile Consiliului Local în domeniul termoficării, precum şi modul în care s-au încredinţat lucrările de subantrepriză la societatea de termoficare.
„Modul cum a fost gestionat patrimoniul la societatea de termoficare mă face să cred că aceasta este principala problemă a întârzierilor în plata salariilor de la Termica, precum şi motivele reale ale iminentei concedieri a circa 400 de salariaţi, odată cu falimentul Termica, suplimentar faţă de concedierile de până acum, ţinând cont că datoriile societăţii se ridică la suma de 555 de miliarde de lei vechi”, a arătat Ovidiu Donţu.
Ce ar trebui să verifice comisia de analiză de la Termica
Opt sunt punctele pe care consilierii locali din partea PSD, PNL şi PP-DD vor să le propună în atenţia viitoarei comisii de analiză a activităţii de la Termica