Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţi din Alba Iulia, prinşi de poliţişti în timpul unei acţiuni de siguranţă publică. Furaseră bunuri în valoare de peste 12.000 de lei

Publicat in Alba24, miercuri 29 august 2012 ·

Un tânăr de 24 de ani din Alba Iulia, care furase bunuri de peste 12.000 de lei din subsolul unor blocuri şi un alt bărbat, care şi-a însuşit două telefoane mobile de la un cetăţean aflat în târgul de mărfuri din municipiu au fost prinşi de poliţişti, în cadrul unei acţiuni de siguranţă publică, organizată marţi.

Potrivit IPJ Alba, în data de 28 august, între orele 7.00-14.00, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat o acţiune pentru menţinerea climatului de siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale. Poliţiştii din Alba Iulia au fost sprijiniţi de poliţişti ai Serviciului Rutier, ai poliţiilor Sebeş, Aiud, Teiuş şi Zlatna şi de jandarmi din Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Au fost controlate 221 autovehicule şi aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.970 lei, reţinute două permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunii, poliţiştii de siguranţă publică au reuşit identificarea principalului suspect de comiterea unei infracţiuni de furt calificat, comisă în data de 25 august, în jurul orei 14.00, dintr-o boxă situată la subsolul unui bloc de pe strada Petru Maior din Alba Iulia. Din primele cercetări, a rezultat că G.G. (24 de ani), din Alba Iulia, cunoscut cu antecedente penale, a pătruns prin efracţie în boxa blocului, de unde a sustras un aparat de sudură, un flex, o ladă frigorifică, o trusă cu accesorii pentru pescuit şi băuturi alcoolice, bunuri în valoare de 1.200 lei. În urma extinderii cercetărilor, faţă de G.G. s-a reţinut faptul că, în perioada martie – august 2012, a mai comis un număr de alte 5 furturi din boxe şi anexe din Alba Iulia, prejudiciul total cauzat fiind de 10.800 lei. A fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de punere în mişcare a ac

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum o ora
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum o ora
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 2 ore
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 3 ore
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 5 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°