În cacofonia disperării politice care a cuprins România pe toate coordonatele, unde tot politicianul îţi întoarce, la minut, legea pe dos, ca pe grătar, şi-ţi dă şi Constituţia pe răzătoare, Băsescu mai lipsea, ca să pună bomboana pe colivă. Lumea îl cere la microfon ca pe dizeuze, la bis, şi se-ntreabă derutată dacă n-a fugit din prăvălie cu banii de nuntă.
Mesenii s-au oprit cu măslina la buze, protestatarii de la Universitate, care nu mai ştiu în ce poziţie să lase gardul, au uitat ţâpuritura, Ghişe, ameţit de Grădina etno-Botanică, s-a rătăcit printre palmieri şi nu mai află poarta, televiziunilor li s-a fâsâit ratingul, puterii i s-au înmuiat muşchii, analiştilor - analizele... Toate, de când tace Băsescu.
Pe buzele tuturor alunecă, ca pe un lipstick gloss, întrebarea "de ce tace?!". Spontan, se declanşează canonada răspunsurilor: "de frică", "de greaţă", "de foame", "de ruşine", "de strategie", "de fudul", "de şmecher". Toţi ăia care nu-l mai suportă "se" disperă de grija lui; se culcă vlăguiţi, deprimaţi, ofensaţi - se trezesc mahmuri, obosiţi, cu ochii cârpiţi. "Iar n-a vorbit?", "Iar!", "Un om fără caracter!", "E prea de tot!", "Ba, e de nimic!".
Eu zic că preşedintelui i s-a mai arătat o dată, în vis, în concediu la Covasna, guvernatorul Isărescu, care i-a spus: "Traiane, gura bate... curu" - în vis, i-a zis-o în original, că Băsescu aşa înţelege, abrupt. Şi, pentru de dimineaţă, preşedintele s-a gătit cu strategia guvernatorului: "Mucles, şi apără-ţi noada".
Ce strategie să-i fi priit, azi, preşedintelui Băsescu?! Să iasă, pe covorul roşu, la Palat, să mulţumească CCR că a făcut cvorum la Curte? Să mulţumească perechii Ponta-Antonescu că a fost cvorum în Parlament? Să mulţumească electoratului că n-a fost cvorum la referendum? Să mulţumească cvorumului însuşi, că există? Sau ce?! Să le ceară iertare celor şapte milioane de români,