O treime dintre companiile medicale private locale sunt interesate de implementarea unor soluţii informatice mobile pentru gestiunea datelor pacienţilor, de tipul SAP Electronic Medical Record (EMR), potrivit unui studiu realizat de SAP România, subsidiara locală a liderului mondial de soluţii software de business.
Mai mult, aproximativ 7% dintre companiile chestionate sunt dispuse să instaleze un sistem informatic integrat pentru gestiunea datelor pacienţilor în următoarele 12 luni.
„Investiţiile companiilor medicale private realizate până în prezent au vizat în mare parte doar construcţia şi dotarea cu aparatură a unităţilor spitaliceşti şi doar o mică parte dintre acestea au fost direcţionate către implementarea unor sisteme integrate pentru gestiunea datelor despre pacienţi. În ultima vreme însă, pretenţiile tot mai mari ale pacienţilor vizavi de calitatea serviciilor furnizate fac ca executivii companiilor de profil să-şi îndrepte atenţia către soluţii informatice integrate”, a declarat Valentin Tomşa, directorul general al SAP România.
SAP livrează pe plan local soluţii integrate destinate sectorului medical, precum SAP Collaborative E-Care Management, dar şi soluţii pentru analiza şi gestiunea datelor pacienţilor şi personalului, de tipul SAP Analytics for Healthcare, SAP Patient Management sau SAP Staff Productivity Management. În plus, SAP furnizează şi soluţii de bugetare şi planificare dedicate companiilor din sectorul medical, de tipul Business Intelligence, Planning and Consolidation.
Aplicaţiile mobile SAP destinate companiilor din domeniul medical prezintă funcţionalităţi specifice, care permit cadrelor medicale să fie informate în timp real asupra stării de sanătate a pacienţilor, asupra rezultatelor ultimelor analizele solicitate sau a afecţiunilor anterioare, ţinând în acelaşi timp o evidenţă clară