Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul a urcat miercuri dimineaţă spre 4,47 lei/euro

Publicat in Gandul, miercuri 29 august 2012 ·

Moneda naţională a trecut pe depreciere după primele transferuri de miercuri, iar cotaţiile au urcat spre 4,47 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare, iar dealerii spun că mişcarea vine ca o corelare la pierderile vizibile consemnate marţi de valutele din regiune.

Primele transferuri au fost perfectate la 4,4510 - 4,4525 lei/euro, uşor sub nivelul de marţi, din jurul orei 16:30, când băncile cotau euro la 4,4525 - 4,4550 lei.

Ulterior, cursul a început să crească, iar maximul zilei a fost de 4,4680 lei/euro. În jurul orei 10:15, operaţiunile se realizau la 4,4650 - 4,4665 lei/euro.

Dealerii spun că leul înregistrează o corecţie după aprecierea din zilele precedente, în condiţiile în care şi valutele din regiune au consemnat marţi pierderi consistente, după ce regiunea Catalonia a cerut sprijinul financiar al guvernului de la Madrid, iarJaponia a redus estimările privind economia.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă în scădere pentru a cincea sesiune consecutiv, la 4,4571 lei/euro, reprezentând un nou minim din ultimele opt săptămâni.

Comparativ cu rata de schimb de luni, de 4,4667 lei/euro, cursul de marţi este cu 0,96 bani mai redus.

O rată de schimb inferioară celei de luni a fost publicată de banca centrală la 3 iulie, de 4,4505 lei/euro. Astfel, cotaţiile leului au revenit aproape de nivelul înregistrat la începutul lunii iulie, înainte de declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. În această perioadă, referinţa BNR a atins un maxim istoric de 4,6481 lei/euro.

Referinţa pentru dolar s-a plasat la 3,5515 lei/dolar, în scădere cu 1,6 bani, de la 3,5675 lei/dolar luni. Rata oficială pentru francul elveţian a coborât de la 3,7190 lei/franc la 3,7113 lei/franc.

Dobânzile afişate de bănci pentru depozitele cu scadenţa la o zi se palsau l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 49 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°