Decizia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile aparţinând Uniunii Ucrainenilor din România rămâne în picioare. Ştefan Buciuta, deputatul minorităţii ucrainene din România în Parlamentul de la Bucureşti, a încercat să modifice această situaţie şi a depus o acţiunea în instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat cererea deputatului Buciuta şi a decis s-o respingă. Soluţia nu este definitivă şi mai poate fi atacată cu recurs, dar până una alta toate bunurile rămân sub sechestru, iar conturile sunt blocate.
Dumitru Morhan, noul preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România, a precizat că aceste acţiuni sunt ale unui om disperat, care se vede încolţit şi încearcă să scape de răspundere pe ultima sută de metri.
„În toată perioada în care a condus Uniunea Ucrainenilor din România, deputatul Buciuta nu a făcut altceva decât să aducă deservicii etnicilor ucraineni. Această perioadă a trecut, iar noua conducere a UUR are ca scop unificarea tuturor ucrainenilor, iar acest lucru îl vom face cu înţelepciune şi prin promovarea unor proiecte serioase pentru întreaga comunitate”, a precizat Dumitru Morhan.
Sumele aflate în conturile Uniunii Ucrainenilor din România se ridică la câteva zeci de miliarde de lei vechi, bani care nu pot fi folosiţi până când organele de anchetă nu-şi vor da acceptul. Între timp, Direcţia Naţională Anticorupţie are în lucru un dosar în ceea ce priveşte neregulile comise la UUR, fiind începută deja urmărirea penală împotriva unor persoane.
Decizia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile aparţinând Uniunii Ucrainenilor din România rămâne în picioare. Ştefan Buciuta, deputatul minorităţii ucrainene din România în Parlamentul de la Bucureşti, a