Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă accidentaţi pe răspunderea dumneavoastră! Pericolele care pândesc pe aleea de promenadă de la Modern (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 29 august 2012 ·

Seară de vară. Sfârşit de vară, e drept, dar Constanţa este încă aglomerată. În Piaţa Ovidiu se ţine Târgul de Antichităţi, iar terasele din Portul Tomis sunt pline. Oameni în stânga şi-n dreapta, profitând de ultimele seri calde, de ultimele zile de concediu, de ultimele zile ale vacanţei.

În Portul Tomis ajungi la capătul unei plimbări prin centrul istoric al Constanţei, trecând pe lângă Geamia Hunchiar, pe lângă statuia lui Ovidiu, pe lângă Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, dar şi pe lângă Moscheea Carol. Un centru istoric trist, o Peninsulă la graniţa dintre ruină şi civilizaţie, dintre nesimţire şi respectul pentru istorie şi valori. Peisajul ăsta s-a întipărit, în anii din urmă, pe retina constănţenilor. Pentru turişti, însă, e altfel: paradoxul unui mozaic intercultural „călcat" în picioare.

De jos, de pe plaja Modern, poţi să revii în „lumea civilizată" şi urcând treptele care dau în strada Karatzali, aceea pe care se află Teatrul de Păpuşi Elpis. Ulterior, dacă alegi să te plimbi pe aleea care începe după Biserica Greacă din Constanţa şi se termină la blocul „Creion" alegi, de fapt, aventura. O aventură prin definiţie riscantă. Asta pentru că aleea de la Plaja Modern este „accesorizată" cu niscaiva şanţuri. Construite, probabil, pentru colectarea apei pluviale, aceste canale au rămas descoperite, fără grilajul de fier aferent. Pe întuneric rişti să constanţi prea târziu faptul că grilajele nu mai există şi, prin urmare, să-ţi rupi picioarele. Inexistenţa grilajelor nu este marcată de niciun indicator.

„Nu-i problema mea". Dar a cui e?

Am încercat să aflăm, de la directorul executiv al Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, Ionel Pilat, care este motivul pentru care, pe domeniul public al municipalităţii, s-a ajuns la situaţia mai sus menţionată. „Nu-i problema mea", a fost răspunsul lui Pilat. Nici a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 33 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 40 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°