Încadrat de criticii literari în categoria marilor clasici ai literaturii române, Ion Creangă a fost de profesie preot „de mir“. Cariera preoţească a scriitorului s-a încheiat în urma unui proces cu Mitropolia Moldovei, la capătul căruia a fost caterisit.

În 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza înfiinţa Universitatea din Iaşi, iar printre cele patru facultăţi s-a numărat şi cea de Teologie. Era prima instituţie de învăţământ superior, în accepţiunea modernă a termenului, din Principatele Unite. Hirotonit în 1859, preotul Ion Creangă din Humuleşti s-a înscris la noua facultate în toamna lui 1860. A frecventat cursurile un an, apoi şcoala s-a închis.

Viitorul scriitor nu era la prima experienţă de acest gen. În copilărie, mica şcoală de cântăreţi bisericeşti din satul natal se închisese când „bădiţa Vasile", dascăl la biserică şi primul învăţător al puilor de humuleşteni, fusese „luat la oaste cu arcanul". De-atunci şi până în 1860, tot de întreruperi şi accidente ale parcursului şcolar a avut parte scriitorul. Astfel că, în 1861, tânărul preot a hotărât că ajunge cu învăţătura teologică. „Să înşir atâtea şcoli", se plângea apoi în „Amintiri din copilărie", „pentru a căpăta voie să mă fac ia colo un popă prost, cu preuteasă şi copii, prea mult mi se cere!" (Ion Creangă, Opere complete, Institutul de Arte Grafice şi Editura Minerva, Bucureşti, 1906).

Amintiri cu preoţi, dascăli şi cântăreţi bisericeşti

Experienţele de învăţăcel într-ale preoţiei le-a descris mai cu seamă în „Amintiri din copilărie". Dar şi în câteva bucăţi literare evocând figuri de clerici. De pildă „Popa Duhu" îl are ca protagonist pe ieromonahul Isaiia Teodorescu, de la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ, frecventată de Creangă un an. Cunoscute mai cu seamă pentru aventurile micului Nică a lui Ştefan a Petrei la scăldat ori la furat de cireşe, „Amintirile" povest