UPDATE 19:00 - După ce a văzut că suporterii din Craiova nu doresc mutarea Universităţii Cluj în Bănie, Ana Maria Prodan a anunţat că ia în calcul varianta mutării echipei la Buzău
Ana Maria Prodan anunţa marţi că, pe lângă Bucureşti şi Ploieşti, unul dintre oraşele în care vrea să mute Universitatea Cluj este şi Craiova. Ceea ce nu ştie şefa "şepcilor roşii" este faptul că suporterii din Bănie nu sunt deloc de acord cu intenţia sa, după cum o spune pentru ProSport chiar liderul galeriei Universitatăţii Craiova, Gabi Blondu':
"Ana Maria Prodan devine hilară. Ea trebuie să îşi vadă de treaba ei şi să nu mai pronunţe şi să se folosească de numele oraşului şi de suporterii din Craiova. Aici, în Craiova, nu a fost primită echipa lui Cătălin Crăciunescu, care e oltean, aşa că nu avea cum să fie primită o echipă din Cluj. Această doamnă face numai dezinformări, doar ca să pună presiune pe primăria din Cluj. În concluzie, pentru noi există doar Universitatea Craiova. Suntem siguri că nu a avut nicio discuţie cu Olguţa Vasilescu".
Informaţia că Ana Maria Prodan vrea să mute Universitatea din Cluj în urma neînţelegerilor cu autorităţile locale la Bucureşti, Ploieşti sau Craiova a fost anunţată în exclusivitate de ProSport marţi şi a fost confirmată o zi mai târziu chiar de şefa "şepcilor roşii": "La cât iubesc oltenii fotbalul, mă gândesc să mut echipa la Craiova. Aş merge de mâine acolo".
UPDATE 19:00 - După ce a văzut că suporterii din Craiova nu doresc mutarea Universităţii Cluj în Bănie, Ana Maria Prodan a anunţat că ia în calcul varianta mutării echipei la Buzău
Ana Maria Prodan anunţa marţi că, pe lângă Bucureşti şi Ploieşti, unul dintre oraşele în care vrea să mute Universitatea Cluj este şi Craiova. Ceea ce nu ştie şefa "şepcilor roşii" este faptul că suporterii din Bănie nu sunt deloc de acord cu intenţia sa, după cum o s