Bărbatul acuzat că a ucis o studentă japoneză într-o pădure de lângă Bucureşti este suspectat în alte ŞASE dosare! Este vorba despre un viol, soldat cu uciderea victimei, alte patru violuri, tâlhării şi violări de domiciliu.
Procurorii au extins cercetările în cazul lui, iar suspectul va fi internat şi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a ucis-o pe studenta japoneză.
Procurorii l-au audiat astăzi timp de aproximativ o oră. Uciderea studentei a apărut în presa din toată lumea. Aşa cum era de aşteptat, ziarele din Japonia tratează pe larg subiectul.
Potrivit informaţiilor de până acum, Vlad Nicolae a abordat-o pe studenta japoneză, în vârstă de 20 de ani, în Aeroportul "Henri Coandă", oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi. El a urcat împreună cu tânăra în maşină, şi după ce au parcurs cu taxiul o distanţă scurtă, au coborât într-o zonă împădurită. Trupul studentei a fost descoperit două zile mai târziu, iar procurorii bănuiesc că suspectul si-a violat victima, inainte să o ucidă.
Bărbatul acuzat că a ucis o studentă japoneză într-o pădure de lângă Bucureşti este suspectat în alte ŞASE dosare! Este vorba despre un viol, soldat cu uciderea victimei, alte patru violuri, tâlhării şi violări de domiciliu.
Procurorii au extins cercetările în cazul lui, iar suspectul va fi internat şi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a ucis-o pe studenta japoneză.
Procurorii l-au audiat astăzi timp de aproximativ o oră. Uciderea studentei a apărut în presa din toată lumea. Aşa cum era de aşteptat, ziarele din Japonia tratează pe larg subiectul.
Potrivit informaţiilor de până acum, Vlad Nicolae a abordat-o pe studenta japoneză, în vârstă de 20 de ani, în Aeroportul "Henri