"Fetiţele dulci" ale Bucureştiului din perioada interbelică se deosebesc din toate punctele de vedere de prostituatele din prezent. La acea vreme, acestea îşi făceau meseria în bordeluri de lux şi erau obligate să se înregistreze la poliţie şi să meargă lunar la control medical. Mai mult, clienţii aveau abonamente, iar cei care intrau pentru prima dată într-un bordel erau scutiţi de plată.

„Nu era sector al Bucureştiului care să nu aibă câte cinci, şase bordeluri in perioada interbelică", spune istoricul Adrian Majuru. Prostituatele mai stilate işi faceau meseria în stabilimente de lux de pe bulevardele Elisabeta sau Ferdinand, la Crucea de Piatră ori în propriile apartamente, însă multe îşi căutau clienţi prin hoteluri, magazine sau teatre.

Prostituate versus domnişoare serioase

„Bordelurile funcţionau legal, cel puţin de la finalul secolului al XIX-lea, dar existau şi locante clandestine prin zonele marginaşe. Pe vremea lui Cuza au început să apară reglementări europene ce au fost adnotate la fiecare 20 de ani, când şi generaţiile se schimbă", a povestit istoricul.

Interdicţia era ca prostituatele să nu se plimbe prin locurile obişnuite precum Calea Victoriei (Podul Mogoşoaiei), ca sa nu le faca concurenţă neloială domnişoarelor serioase ieşite în căutarea unui domn pe măsură. Se spune însă, că nu era respectată.

Casă de toleranţă de la Crucea de Piatră

Mai exact, prostituţia s-a reglementat între anii 1862- 1930, când intrase pe sistemul „prostituţiei colective‟, în care existau matroane ale bordelurilor care înregistrau „fetiţele dulci‟ la Poliţie şi la Serviciul Sanitar, de unde primeau o „condicuţă‟ de sănătate şi permisul de muncă.

Astfel, numărul prostituatelor a crescut destul de repede. În anul 1875, în evidenţa Poliţiei existau 243 de fete care practicau prima meserie din lume, în 1898 erau 354, iar dup