Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harta celor mai mari şantiere din Bucureşti, care implică investiţii de 1 miliard de euro

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 29 august 2012 ·

Dintre cele mai mari şantiere pe care se lucrează în Bucureşti 22 implică investiţii de circa un miliard de euro, la finalizarea cărora Capitala va avea o nouă magistrală de metrou, trei hipermarketuri, un mall, şapte clădiri de birouri, trei hoteluri, un spital de pediatrie şi un Teatru Naţional de "secolul 21". Înainte de criză, un miliard de euro era investiţia estimată într-un singur proiect de nivelul Esplanada (bulevardul Unirii) sau Dâmboviţa Center (Casa Radio - Eroilor), dar asemenea dezvoltări nu sunt "compatibile" cu actuala situaţie a economiei. Spre comparaţie, Casa Poporului a costat circa 2 mld. $. În aceste condiţii, cele mai mari investiţii derulate în prezent în Bucureşti sunt magistrala de metrou Eroilor - Râul Doamnei, proiectul Floreasca City, format dintr-un mall şi clădirea de birouri Sky Tower, cea mai înaltă din oraş, precum şi diametrala Buzeşti-Berzei-Uranus, ce va lega Piaţa Victoriei de sudul oraşului.

Cine, ce şi unde mai construieşte în Bucureşti: se lucrează pe 22 de şantiere de un miliard de euro

Două zile pe bulevardele Capitalei scot la iveală 22 de şantiere, reprezentând investiţii cumulate de circa un miliard de euro, scrie revista Business Construct în cel mai recent număr, ce va fi disponibil de mâine pentru abonaţii ZF. Trei dintre acestea au o pondere de peste 50% din bugetul total de investiţii, şi anume magistrala de metrou Eroilor - Râul Doamnei, diametrala Buzeşti-Berzei- Uranus, respectiv complexul Floreasca City, format din turnul de birouri Sky Tower şi mallul Promenada. Mai mici sau mai mari, şantiere se găsesc în toate zonele oraşului, dar amploarea acestora nu poate fi comparată cu investiţiile derulate în perioada de boom şi niciun "Pasaj Basarab" sau vreo "Arenă Naţională" nu se vede la orizont. Pe şantierele comerciale, în special, se trage tare pentru a prinde sărbătorile, în timp ce o serie

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu e pe primul loc. Diferenţă între Ciolacu şi Lasconi a scăzut din nou: sub 10.000. Mai sunt de numărat 7 secţii în Bucureşti şi câteva zeci în Marea Britanie, SUA şi Canada

Mediafax acum 36 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Călin Georgescu pare că va câştiga primul tur. Lupta se dă între Ciolacu şi Lasconi pentru u

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 5 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 8 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 8 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 8 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 8 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 10 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

2°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°